Lonely Wolf

14. Sunt o Respinsă

Capitolul XIV:Sunt o Respinsă.

Durerea pe care o simt e de nedescris. E o durere atât sufletească cât și fizică care te face să vrei să mori.

O dat ce Raymond a rostit cuvintele ce mă vor distruge,am simţit cum întunericul mă înghite. Am simţit cum corpul meu e desfigurat la propriu.

Îmi deschid ochii și realizez că sunt în "camera mea".

-S-a trezit!urlă o voce feminină din dreapta mea.

Încerc să îmi întorc capul dar o durere de nedescris pune stăpânire pe gâtul meu. Am mai încercat o dată. Gâfâiam de durere dar într-un final am reușit.

Le privesc pe Maya și Sara cu o tentă de dezamăgire.

-A făcut-o,așa-i?întreb iar ele dau aprobator din cap.

O lacrimă mi se prelinge pe faţă.

Știam că o v-a face. Eram sigură că v-a rămâne cu Jully.

Mă ridic automat în fund când simt senzaţia de vomă. Maya observă și-mi întinde o găleată. Îmi aplec capul și vomit doar sânge în găleata albă. După ce termin,Sara îmi întinde un șerveţel cu care mă șterg la gură.

-Ești bine?mă întreabă Taylor intrând în cameră alături de Lena,Marco și Destiny.

-Nu!urlu nervoasă. Îmi vine să mor! Tot corpul mă doare...și la fel și sufletul.spun începând să plâng.

-Ști ce s-a întâmplat?mă întreabă Marco.

-Da. Am murit.spun sec.

-Aproape. Ai stat în comă 2 săptămâni.spune Destiny.

Nu-mi vine să cred. Din cauza durerii de nedescris am stat 2 săptămâni în comă.

-Mă lăsaţi să mă odihnesc?spun iar ei dau din cap aprobator.

-Daca e ceva,strigă-ne.spune Ty și ies toţi din cameră.

Odată ce am rămas singură,lacrimile au pus stăpânire pe ochii mei.

Durere.

E tot ce simt.

Doare atât de tare să știu că perechea mea m-a abandonat. Mă simt atât de singură. Mă simt pierdută. Sunt complet singură. Nu mai am iubirea lui așa cum am avut-o o dată. Viaţa mea pe acest pământ nu are sens! Nici nu știu de ce mai trăiesc.

Mă ridic din pat având grijă să nu scot tuburile din nasul meu. Am nevoie de ele pentru a respira. Sunt atât de neajutorată că nici să respir singură nu pot.

Merg cu pași mici până la birou. Văd în ceaţă din cauza lacrimilor.

Pe birou nu e nimic altceva decât o lampă. Scotocesc prin sertare dar nu găsesc absolut nimic.

-Vreau să mor...șoptesc.

Iau lampa și dezșurubez becul. Îl ţin în palmă până când îl presez de birou. Se sparge în câteva secunde și simt cioburile cum îmi intră în mână. Iau un ciob mai mare și îl presez de încheietura mea.

Sângele nu întârzie să apară. Durerea e mare dar nu mai mare ca cea din suflet. Îmi ridic mâna și presez ciobul de gâtul meu. Simt durerea dar sunt întreruptă de Lena care intră în cameră. Vine în grabă la mine și-mi smulge ciobul din mână.

-Ce faci?mă întreabă panicată.

-Ce e corect.spun tristă.

Le cheamă pe Siera și Sara care vin cu o trusă de prim-ajutor. Mă pansează la gât,la încheietură și în palmă.