WOLF soul

#25

•°•°•Poza o înfățișează pe Cosmina sub formă de lup•°•°•

O iau pe Ruxy după mine și intram în cameră, unde Cosmina stătea cu fața intr-o pernă.
I-am explicat care e treaba și am consolat-o împreună.
-Știi ceva? Hai măcar pentru o noapte să uitam de băieți.
-Cum?întreabă Cosmina printre suspine.
-Am eu o idee! Ruxy...
Îi șoptesc ceva la ureche după care ea pleacă din cameră.
-Arați jalnic.rad ușor când mă uit la imaginea de ansamblu.
Cosmina, cu o tonă de șervețele peste tot pe lângă ea.
-Am venit!
Imi aduce Ruxy ce i-am cerut. Scoate dintr-o pungă câteva sticle de băuturi alcoolice și câteva pahare.
-Eu vreau o tequilla.spune Cosmina.

Am băut pahar după pahar, pâna când am rămas fără picătură de băutură în sticlele aduse de Ruxy. Rădeam ca trei tâmpite, pe la 2 noaptea. Povesteam, spuneam vrute și nevtrute...
La un moment dat...totul a intrat în ceata.

Nu stiu cum, dar m-am trezit în baie, în jacuzzi. Eram încă foarte amețita. M-am ridicat și am pornit în căutarea prietenelor mele. Pe Ruxy am vazut-o pe covorul din sufragerie.
-Mi-e foame.constat.
Ies pe ușă și mă indrept înspre restaurant.
Mă împiedic ca o tută și cad în mijlocul holului. Cineva se oferă să mă ajute să mă ridic, dar strig:
-Lasa-ma pe mine. Eu stiu să inot! Ajuta-i pe restul.
Cand m-am uitat la persoană respectivă:
-Buna, Damian! Ce faci?mă ridic voinicește.
-Da...nu mai încerca...stiu ca va-ti îmbătat aseară.
-Cum ai aflat?
-Cosmina dormea langa patul mea. Mi-a povestit tot.
-Bine...
-Încotro te îndreptai?
-Restaurant.
-Am luat mâncare si cafea deja. Sunt la bucătărie.
-Hai!pornesc eu hotărâtă.
-Direcția greșită.mă atenționează Damian.
Mă întorc pe călcâie și mă conduce în cameră.
Mă clatinam puțin. M-am împiedicat de piciorul canapelei și am căzut peste Ruxy care s-a trezit brusc.
-Dimitri, vino înapoi! Lis, fă ceva!țipa ea și tragea de mine.
Ce tocmai a spus este dintr-o carte pe care o citește ea.

Am reușit să mancam și na ne dezmeticim înainte de începerea conferinței de la ora 10.
În sala uriașă erau peste 300 de oameni-lupi, ca noi. Erau adolescenți, adulți, adulți cu bebeluși și copii, și chiar și oameni bătrâni. Cei noi veniți, adică cei care au devenit lupi de curând, au trebuit să completeze formulare. Și eu și Cosmina la fel.
S-a vorbit despre legi, îmbunătățiri în sistemul de justiție a lupilor, și multe alte lucruri plictisitoare.

Eram pur și simplu uimita de cați oameni la fel ca noi pot fii în toată Europa. Am făcut cunoștință cu mulți lupi importanti.

-Puțină atentie, va rog!ne atrage atenția Mr. Hoffmann, consulul. Rugam ca, așa cum facem mereu, să fim sub formă de lup, împreună, măcar 5 minute. Transformati-va!

Lumea din jurul meu deveneau lupi, așa ca asta am făcut și eu. După ce toți eram în patru labe, am observat ca lumea se holba la mine și la Cosmina.
Și cu greu mi-am dat seamă de ce. Eu, Cosmina și consulul eram singurii lupi albi din toată sala. De ce? Era întrebarea care imi tot reapărea în minte. Mr. Hoffmann se uita la mine surprins. Era o liniște de mormânt în jur. Nu imi plăcea să fiu urmărite de atati ochi, așa ca am plecat. Și eu, și Cosmina. Am fugit în cameră.