Guns and Roses

3- Selena Gonzalez

-Deci, mă ajuţi sau nu?

-Răspunsul meu tot nu rămâne şi nu mă poţi convinge cu niciun argument.

-Dar este util şi mă pot folosi de el trei anotimpuri. Te rog!

-De ce nu rogi pe altcineva? De ce pe mine?

-Pentru că... Chiar trebuie să o zic cu voce tare?

-Da.

-Eşti persoana pe care o iubesc cel mai mult, fericit?

-Oww, ce drăguţ, dar tot NU rămâne.

-De ce?

-E periculos Sky.

-Dar Daniel! De când eram mică îmi doream să am propriul motor! În plus, ştiu că şi tu ai unul. Facem o înţelegere, mă laşi să fac următoarea chestie pe care vroiam să te rog, ok?

-Una din două, eu aleg.

-Ori motor ori mă duci la un tatuator.

-Ai înnebunit?! Niciuna.

-Fie, atunci lasă-mă să merg la birou, pentru că dacă ai uitat sunt omul de legătură a lui Damian şi el este într-o misiune periculoasă.

-Ok, du-te, dar să nu te prind că te tatuezi sau îţi cumperi vreo motocicletă.

Plec de lângă fratele meu enervant direct înspre Mall, la un magazin special pentru ceea ce aveam nevoie eu. Trebuie să mă deghizez dacă vreau să nu fiu recunoscută de fratele meu mai mare şi extra protector. Îmi cumpăr o perucă roşcată lungă naturală, nişte lentile pentru a-mi transforma ochii din albaştrii în verzi şi bineînţeles că am apelat la un salon de înfrumuseţare. Rezultatul mă sperie chiar şi pe mine având în vedere faptul că mi-am creat o înfăţişare total diferită de a mea. Alegerea motorului a fost una dificilă, dar merită având în vedere că pentru mine reprezintă libertatea fără margini şi supapa mea pentru a scăpa din lumea cotidiană cu banalităţile sale clişeice.

Tatuajul mai poate aştepta pentru că încă nu m-am decis ce va întruchipa. Merg grăbită spre biroul meu şi iau legătura cu Damian, defapt cu camera sa de luat vederi de pe butonii cămăşii ce o poartă. Urmăresc imaginea şi îl aud pe Damian spunând: "Un teatru destul de bine jucat poate fi considerat mai real decât realitatea însăşi."

Mă gândesc năucită la cele spuse de el şi nu le găsesc vreun înţeles. Mă aşez mai confortabil în scaun, dar când îl aud spunând că pierde contactul mă sperii foarte tare. Două împuşcături se aud consecutiv, iar eu simt că înnebunesc. Nu poate fi adevărat, Damian nu poate muri!

După trei zile

Mă îndrept veselă spre biroul adjunctului agenţiei. Am un plan genial şi dacă nu are de gând să mă ajute, eu oricum nu-l las baltă. După ce aud un "intră" din partea opusă mie, intru cu un zâmbet kilometric pe buze. Iau un loc în faţa bărbatului care nu este cu 2 ani mai mare ce se uită mirat la mine. Erik Adams, fiul domnului Scott Adams, dintr-o mare întâmplare prieten foarte bun al familiei care a venit şi la ziua tatei, este directorul adjunct al agenţiei noastre. A ocupat acest post când tatăl său s-a pensionat, dar din cauza lipsei de experienţă nu a putut fi numit chiar director, astfel domnul Moore i-a luat locul.