Guns and Roses

17- Morţii vii există

Arunc geanta pe pat extenuată mai mult psihic decât fizic după dimineaţa solicitantă de care am avut parte. Las faţa să facă contactul moale cu perna împreună cu restul trupului şi fac ce ştiu cel mai bine în ultimul timp: plâng. De ce? Sunt o sumedenie de motive. Pentru că e toamnă, pentru că în ochii copiilor mei am trecut drept o străină, Damian... 

S-au strâns toate la un loc, iar acum trebuie să izbucnească. În ce mod nu am habar, dar vor izbucni şi îmi pare rău de cel ce mă va provoca. După ce-mi revin puţin, mă duc la şifonier şi scot poza cu noi doi de ziua mea când ne-am logodit. Mă emoţionez şi mai tare şi încep să plâng în toată regula, fără a-mi mai păsa de cineva.

Aud cum uşa se deschide şi aud paşii parcurşi de persoana respectivă. Se aşează pe pat, iar apoi rosteşte. Între timp pun poza de o parte la un loc sigur.

-Anna am nevoie de ajutor. Plângi?! Ce s-a întâmplat?

-...

-Anna... Te rog spune-mi.

-Nu mai pot trăi într-o lume fără el. 

Alek mă ridică în fund în faţa lui şi îmi mângâie obrazul ca mai apoi să mă strângă în braţe. Abia acum realizez că nu este îmbrăcat, când obrazul meu îi atinge pieptul. Bătăile inimii sale mă duc undeva în trecut, când de fiecare dată când mă supăram găseam alinare lângă el. Îmi aduc aminte de un cântec şi încep să fredonez cât pentru mine refrenul: Live goes on de la Poison.

-Ai putea te rog să mergi să deschizi uşa că sună cineva la ea, iar eu mi-am permis să mă relaxez...

-Ok...

-Mersi, după cum vezi nu mai sunt nici 1% Alek, şi începe să râdă.

Îmi ridic privirea instinctiv şi mă lovesc de o privire albastră ca gheaţa. Părul lung maro se revarsă peste umerii tatuaţi nu în mod excesiv. Vocea fără accent este cea care mă dă şi mai tare peste cap şi rămân fără cuvinte în gură şi cu privirea în gol.

-Anna, ce s-a întâmplat?

-Cine eşti şi ce vrei de la mine?

-Mă numesc Damian Black şi sunt agent secret de câţiva ani...

-Minţi! 

Plec din cameră cât de repede pot şi dau nas în nas cu Adam şi... Daniel! Exact persoanele pe care vroiam să le văd. Mă îndrept ţintă la Adam şi încerc să mă calmez şi să cer o explicaţie de ce Alek se dă drept Damian. Atunci în spatele meu îi simt prezenţa ceea ce-mi dă curaj.

-Adam, de ce se dă drept Damian?

-Nu ştiu dacă ne cunoaştem, dar eu sigur ştiu cine sunt!

-Anna, este adevărat... El este Damian.