Guns and Roses

19- Primăvara, anotimpul începuturilor

După 5 luni...

Mă trezesc din cauza zgomotului oribil scos de o sursă necunoscută mie şi încerc cu greu să-mi deschid ochii. Lumina albă în contrast cu salonul specific spitalelor mă face să clipesc des şi mă face să-mi pun întrebarea: Ce naiba caut eu aici şi cum am ajuns? Bine, deja sunt două întrebări, dar nu contează! Ideea este că în momentul de faţă mă holbez la aparatul şi cablurile care au legătură cu corpul meu.

Mă uit pe fereastra salonului din spatele meu şi văd pomii cu flori albe şi rozalii, fluturii care roiesc peste tot şi soarele mai strălucitor ca niciodată. Ultima dată când m-am trezit pot să jur că era noiembrie... Mă ridic din pat după ce-mi smulg cablurile ce mă conectează la paratele enervante şi păşesc uşor spre fereastră, unde prins în gânduri, încerc să caut în subconştient ultima amintire.

Aud uşa salonului cum se deschide şi mă întorc pentru a-l vedea pe Doctorul Green din câte văd că scrie pe ecuson, care răsfoieşte un dosar fără să se obosească să-şi ridice privirea dintre foi. Îşi potriveşte mai bine ochelarii groşi pe ochi specifici vârstei a treia şi după ce-şi drege vocea rosteşte:

-Îmi pare rău, dar azi se împlinesc cele 5 luni stabilite. Azi trebuie să-l deconectez şi nu mă vei mai putea convinge...

-5 luni?! Decembrie, ianuarie, februarie, martie, APRILIE?!

Doctorul îşi ridică privirea din dosare şi albeşte instant ca şi cum ar fi văzut o fantomă. 

-Cum... De-de-de când...

-De când m-am trezit? De câteva minute... 

-Vor fi foarte fericiţi! Sky este jos, nu le zic nimic. Apropo, fizic eşti sănătos ca şi nou!

Şi pleacă.  Mă lasă complet în ceaţă, aşa că mă pun în pat şi mă relaxez. După un timp, pe uşă îşi face apariţia o Sky răvăşită, cu tenul mai alb decât mi-l aminteam, buzele odată roşii acum sunt roz pal, iar cearcănele vineţii se întind la infinit pe faţa ei mică. Îşi lasă geanta pe scaun fără să se uite la mine şi şopteşte destul de tare încât o aud:

-În sfârşit singuri!

Atunci tatăl meu intră ca o furtună pe uşa salonului, radiind de fericire. O smulge pe Sky din gânduri şi o îmbrăţişează tare.

-Am câştigat! Eşti nevinovată!

Sky scoate un sunet ascuţit şi-l îmbrăţişează strâns pe tata, ca mai apoi să înceapă să lăcrimeze. Ce au câştigat? Ce vină? Următorul schimb de replici mă face să tac din gură şi să nu-i anunţ că aud tot ceea ce zic, fiind prea curios: