Mă trezesc când simt o prezenţă lângă mine şi-mi ridic capul de pe pernă încet încât să nu ameţesc şi încerc să disting figura din lumina difuză a nopţii. Mă ridic în fund şi îmi dau seama că lângă mine pe pat este Lucas. Am dat de naiba! Instinctiv mă uit în jur după Damian, dar lipseşte. Te rog nu-mi spune că totul a fost un vis!
Îmi duc mâna prin păr şi simt şuviţele blonde ale perucii pe care nu ştiu cum o port. Bărbatul de lângă mine zâmbeşte necontenit, iar apoi începe să-mi şoptească:
-Haide iubito, trebuie să plecăm!
-De ce?
-Alek ne trădează, trebuie să-l elimin din joc. Şi am incendiat casa să fiu sigur că moare. Mă duc la el, apoi plecăm.
Panică. Simt doar panică prin vene şi frică. Frică de ce? Să nu-l pierd din nou. După ce iese Lucas pe uşă, (nu i-am zis de scurtătura dintre camere), fug direct pe uşa ascunsă şi trag cât de tare pot de Damian care dormea liniştit.
-Ce e Sky?
-Lucas a aflat de tine şi vine să te omoare.
Abia apuc să-mi termin idea că pe uşă intră Lucas cu arma în mâna dreaptă. Mă pun imediat între cei doi în încercarea nebună de al apăra pe Damian pentru că este clar: dacă i se întâmplă ceva, eu nu voi mai rezista fără el, dar aici intervin gemenii pe care nu-i pot abandona.
-Ce crezi că faci, Anna?
-Ce ţi se pare că fac? Ucide-mă pe mine prima!
-Prea bine, dacă ţi neapărat...
Aud sunetul glonţului străbătând camera într-o fracţiune de secundă. Dacă acesta este sfârşitul, mă bucur că mi-am petrecut o ultimă noapte cu Damian. Aştept cu ochii strânşi să cad, să simt durerea, dar nu se întâmplă niciuna. Deschid timid ochii şi îl văd pe Damian în faţa mea, întors cu spatele la mine. Atunci am înţeles unde se afla glonţul şi ce se întâmplase cu adevărat. Îmi întinde pe ascuns un pistol, iar apoi se izbeşte intenţionat de podea.
Lucas era atât de fericit încât nu a observat că stau cu o armă îndreptată asupra sa. Acum era momentul decisiv: apăs sau nu trăgaciul armei? Când am luat decizia, am văzut faţa şocată pe care mi-a aruncat-o Lucas. Şi acesta s-a prăbuşit la pământ, nu înainte de a scăpa arma. Mă îndrept înspre el şi mă opresc lângă capul său.
-Anna, credeam că mă iubeşti...
-Sky, acesta este numele meu. Sunt agent secret, venit în misiune să-mi răzbun soţul mort, dar ghici ce am aflat noaptea asta? Că el era defapt Alek... şi apropo, părinţii noştrii l-au închis pe tatăl tău. Pa!
Încă un glonţ i-a fost plasat tot de mine, dar de data aceasta în cap asigurându-mă că l-am ucis. Apoi m-am dus direct la Damian care era rănit grav în abdomen. L-am ridicat şi m-am chinuit să-l duc la mine în cameră, unde după ce am sunat cadrele medicale mi-am contactat fratele pentru ajutor.
CITEȘTI
Guns and Roses
ActionGuns= carte de acţiune Roses= carte de dragoste Cartea este partea a doua a cărţii Sub acoperire, dar poate fi citită şi fără să fi lecturat înainte primul volum. "Ce faci atunci când ți se dă ocazia să te răzbuni? Devi spion sau alegi siguranța ală...