Guns and Roses

12- Noi vechi emoţii

Stăteam cu capul rezemat de geamul maşinii, cu privirea îndreptată asupra celor ce se petreceau după bucata de sticlă transparentă şi cu mintea rătăcind undeva departe. Mi-am abandonat inima odată cu plecarea lui, sufletul mi l-am vândut pe tavă acum o lună când am plecat de lângă familia mea, lăsându-mi mintea alături de comorile mele, tot ceea ce mi-a mai rămas este trupul care stă acum pa bancheta de piele a unei maşini de lux trimise de "iubitul" meu pentru a mă aduce la noua mea "casă". De o lună aşteptam momentul acesta, dar acum că îl simt pe propria piele, îmi dă nişte fiori reci şi mă face să mă simt scârbită de situaţie, de Lucas, de mine însămi că s-ar putea ca Lucas să vrea ceea ce nu-i pot oferi: trupul meu.

Cum s-a ajuns aici? Ei bine, este o poveste lungă care are un început mai important, apoi toate au venit de la sine.
Cu o lună în urmă...

Tocuri idioate! De ce din toate încălţămintele din lume sunt obligată să le port chiar pe ele? Este a treia oară când mă clatin ca un copac răsturnat de furtună şi abia îmi regăsesc echilibrul. Dar ne vom descurca, nu-i aşa Sky?? Îmi retuşez machiajul extravagant după gustul meu, îmi iau poşeta uriaşă roşu strident asortată cu pantofii de aceiaşi culoare ce îmi scot în evidenţă blondul albicios al părului în contrast cu rochia mulată neagră. Deja sunt scârbită de noua eu! La alte tipe arată bine o astfel de ţinută, nu şi la mine! Nu sunt eu, parcă mă sufoc în stilul Annei.

Urc în maşina sport roşie, care din nou nu mă reprezintă, dar pe care am cumpărat-o din banii agenţiei, îmi las poşeta pe locul pasagerului şi pornesc spre adresa la care m-a trimis Adam acum jumătate de oră. Parchez maşina în faţa unui club?! Nu, nu, nu!! De ce mie mi se întâmplă astea? Urăsc aceste locuri! După ce decid că voi sta doar puţin timp, îmi fac curaj şi intru în iadul dezlănţuit. Nici măcar nu era un club select, ci mai degrabă un loc unde sunt toate viciile la un loc prezente.

Femeile se dezlănţuiau pe o scenă ce părea că nu le ajunge, aşa că unele stăteau pe la mese în braţele domnilor doritori de puţină distracţie, băuturile veneau avalanşă la oaspeţii extaziaţi, iar muzica îţi "viola" auzul. Clar eu trebuie să ies din locul acesta cât mai repede. Fug către ieşire cât de repede pot, dar în drumul meu sunt lovită de un corp masiv. Bărbatul mă prinde înainte să fac contact cu pământul şi se scuză. De unde îl cunosc eu? Părul negru ca tăciunele, ochii căprui mari, corp bine lucrat, destul de înalt şi cu un zâmbet cuceritor pe care probabil că îl foloseşte odată la 5 minute. Din nou, nu e genul meu!

Adică serios, nu are nici 1% din frumuseţea exterioară a lui Damian, căci despre caracter nu mă pot pronunţa, dar cred că sunt total diferiţi. De ce îi compar? Pe cineva ca Damian nu mai găsesc şi nici nu vreau să o fac. Să trecem la ale noastre, tipul mă ridică şi ajung faţă în faţă cu el, iar picul de dispoziţie bună pe care îl aveam se duce dracului când se prezintă. Din nou, de ce mie mi se întâmplă toate stupizeniile?

-Lucas, Lucas Brown.

Înghit în sec sonor şi nu pentru că sunt încântată de ceea ce aud, ci mai degrabă îmi vine să mor! Cum se presupune că trebuie să îi devin iubită unui om ca acesta? M-am ars. Cu cel mai fals zâmbet al meu care îmi aminteşte de acele versuri de la Pink Cream: "How many lies can you tell to hide an error ?How many smiles can you practice in your mirror ?" întind mâna şi mă prezint folosindu-mi accentul:

-Anna Stepanov, încântată de cunoştiinţă.