°•○●Şcoala Fiat Lux●○•°

Tam aprope

Tam prope=atât de aproape
--------------------------------------------------

-Este el,Emma! Este L!spune Leontino și ma strânge în brate.
Ochii lui ma privesc cu mila in timp ce eu nu știu ce sa spun. E exact ca și cum as fi fost condamnata la moarte,la o moarte dura și lenta. Chiar dacă Linda a câștigat, ea e chiar bună. Eu nu am ținut în viata mea o arma în mana și nici nu știu ce sa aleg. Ce ar putea măcar sa tina pasul cu L? Totul se derulează cu încetinitorul în fata ochilor mei: ceilalți elevi își pleacă capetele,Loky îmi evita privirea iar doamna plinuța ma anunțați ca e timpul. Ii zâmbesc strâmb colegului meu după care ma îndrept spre usa unde ma aștepta Lucas. După fata lui se pare ca a auzit de reputația lui L dar tot îmi zâmbește și ma ia de mana. Drumul pana în arena e scurt,un hol îngust din piatra care duce spre pierzanie. Mâinile calde ale barbatului ma strâng din ce în ce mai tare și încep sa tremure încet. Privea fix în fata,fără ca măcar sa îmi arunce vreo privire. Ma opresc și ii apuc bărbia, astfel obligându-l sa ma privească. Ochii lui negri aveau în colturi lacrimi dar ca sa nu ma descurajeze,încearcă sa le ascunda. Ii pun încet o mana pe obraz și încerc sa ii transmit ca totul e bine și ca nu are motive sa se îngrijoreze. El îmi zâmbește și ma strânge puternic în brate,fără a-mi da drumul câteva secunde lungi. Căldură corpului lui se simte atât de plăcut încât ma face sa închid ochii și să-l îmbrățișez și eu la rândul meu. Îl simt cum se joaca cu parul meu cu o mana iar cu cealaltă îmi mângâie protectiv spatele. Nici unul nu îndrăznește sa se depărteze dar acea baba durdulie ne întrerupe,spunându-ne ca suntem deja în întârziere și ca trebuie sa intru. Ma îndepărtez de Lucas dar el ma prinde de mine și ma mai trage într-o îmbrățișare scurta după care îmi sopteste:
-Sa nu mori,orice ar fi!Ucide fără sa stai pe gânduri sau vei fi ucis. Orice,fa absolut orice dar nu muri!
O lacrima i se scurge de pe bărbie pe obrazul meu iar eu o șterg cu mana. Femeia ma ia de brat,deja sătulă de momentul nostru,și ma trage spre arena. Lucas doar sta și se uita în gol și murmura un ultim Nu muri. Chipul lui rănit îmi sfâșie inima. Nu suport sa îl vad asa pe singurul care mi-a stat alături. Nu suport sa îl rănesc,sa îl fac plângă. Nu vreau sa îl fac sa plângă. Nu am sa fac asta,nu vreau sa îl fac sa treacă prin ce am trecut eu cu tata acum șapte ani. Dintre toți, eu cunosc cel mai bine durerea unei despărțiri atât de crunte, durerea de a nu te integra,durerea de a nu fi destul de bun. Știu cum e sa nu fi iubit,nedorit de nimeni și înșelat. Aruncat pe la rude ca mama ta nu e în stare sa aibe grija de tine din cauza depresiei ei. Niciodată nu am spus la nimeni aceste lucruri,le-am ținut în mine dar doare și nu vreau ca alții sa treacă prin ce am trecut eu. Nu vrea ca Lucas sa sufere,Lucy sa fie trista,mama sa cada din nou în depresie. Nu vreau pentru ei asta. Pentru ei am sa lupt,am sa ucid și am sa câștig chiar cu prețul pierderii sufletului meu. Am sa fac și pact cu diavolul și am sa cobor în infern pentru ei,am sa sufăr în tăcere numai sa nu le fac rău și am sa țin totul pentru mine. Mereu am făcut și voi face asta. Macar de atât sunt în stare. Voi câștiga!
Luminile orbitoare si sunetele asurzitoare ale mulțimii ma lovesc în plin. Lumea aclama și bate din palme ,urla și striga,rade și glumește de parca totul e perfect normal,de parca pământul de lângă picioarele lor nu e pătat de sânge nevinovat.
Ma îndrept spre centrul arenei unde sta și Lucian într-o poziție țeapăn și cu privirea în gol. Nici măcar nu se întoarce spre mine,spre propriul lui copil știind ca acestea ar putea fi ultimele lui clipe. Nu ii pasa...nu i-a pasat niciodată de mine iar eu am fost prea oarba sa vad acest lucru...L-am crezut,l-am iertat,am început sa îl iubesc din nou,totul pentru ca în final sa ma trădeze...
-Armele,va rog!spune încă cu privirea fixata undeva în mulțime.
În partea opusa mie,sta un băiat înalt cu parul saten și lung și cu corpul bine clădit. De la distanta asta,pare chiar fioros,pe măsură așteptărilor. Înțeleg de ce celorlalți le e frica de el.
Când ajung în dreptul mesei,majoritatea armelor bune au fost luate de ceilalți, rămânând doar câteva pumnal, vreo 5 arcuri cu sageti,câteva săbii ruginite și alte chestii a celor nume nu le știu. Nimic nu pare prea ușor de mânuit iar având în vedere ca nu am tras în viata mea cu arcul,variantele îmi sunt limitate. Îmi întorc privirea spre L și vad ca cercetează cu atenție arcurile,alegând unul mare și multe săgeți după care se întoarce la locul lui. Eu încă stau nehotărâți și ma uit la săbii dar chiar nu știu ce sa fac iar mulțimea începe sa își piardă răbdare, huiduind. În cele din urma,aleg o sabie micuța pe care însă pot sa o tin,în comparație cu celelalte. Nu e nimic special la ea,e ruginita și ciobita în vârf dar în criza de timp,nu am avut cum sa le mai studiez pe celelalte. Ma îndrept spre locul meu iar Lucian da startul și pleacă fără a ma privi. Și eu care am crezut ca s-a schimbat,ca putem fii o familie dar el ...
-Cat de încrezătoare ești sa te uiți în alta parte într-o lupta!îmi întrerupe sigur gândurilor o voce groasa. Sti,inițial am vrut sa te iau ușor, dar numai când ma uit cat de penibil ți arma aia,mi se face scârbă,spune și își îndreaptă arcul.
O săgeată pe care abia am putut sa o urmăresc cu privirea, mi se implanta în umăr iar eu tip și cad în genunchin,scăpând sabia.
-Haide,am așteptat atât sa ma distrez și asta primesc?!rage asemenea unei bestii și mai trage o săgeată în picior iar eu urlu și mai tare. Nici măcar sa ma distrezi cu strigatele tale nu ești în stare.Mi-e scârbă.
Privirea lui îmi face sângele sa fiarbă. Acesta ridica arcul și se pregătește sa mai tragă o ultima săgeată și sa îmi curme suferință fără ca măcar sa am ocazia sa ma apar. Sunt asa o proasta crezând ca am măcar o șansă să câștig,sa ii protejez pe cei dragi mie. Am fost naiva iar acum plătesc prețul, prețul final. Închid ochii și întreaga viață mi se derulează în fata ochilor,atât clipe frumoase și calde,cat și cele neplăcute și dureroase.
-Scârbă...doar scârbă, sopteste L și lansează ultima săgeată.
Și cu ochii închiși pot sa îmi dau seama unde este,cat mai are pana sa ma îmi strapunga pieptul. E atât de aproape încât o aud cum taie aerul,atât de aproape,Tam prope...iar întreg corpul îmi paralizează și este cuprins de răceala morții...