Lupta dintre Inimă și Rațiune

Capitolul 2

         La media o aveți pe Clara

_________________________________

   Deschid ușa camerei încet și privirea îmi fuge spre pat, unde Mihai stă cu spatele rezemat de tăblie.

- Unde ai fost? mă întreabă cu o urmă de posesivitate în voce, care îmi provoacă doar dispreț.

   Îl ignor, mergând spre dulap pentru a-mi lua niște haine de schimb. În clipa în care deschid ușa la baie pentru a intra, mâinile lui îmi cuprind mijlocul și mă trag spre el.

- Hai să vorbim, iubito! Pot să-ți e...

   Nu reușește să-și termine discursul, căci eu mă trag brusc din "îmbrățișarea" sa și ca, prin minune, intru în baie, încuind ușa după mine. Pornesc rapid dușul pentru a nu-i auzi "explicațiile" și, sprijinindu-mă de peretele rece, mă las în jos, punându-mi mâinile în cap. Nu știu cât voi mai rezista situației astea, totul e prea complicat pentru mine, îmi vine să strig, să țip cât mă țin plămânii pentru a mă elibera de toata durerea ce mocnește în pieptul meu.

   Într-un sfârșit mă ridic, mă dezbrac și intru în cabina de duș, lăsând apa caldă să-mi dezmierde corpul extenuat. Am lungit până la limitele normalului dușul, apoi l-am oprit, înfășurând prosopul moale în jurul meu, mi-am uscat părul, m-am dat cu aproape toate loțiunile ce le-am găsit în baie, m-am spălat pe dinți, iar apoi m-am îmbrăcat cu o pereche de pantaloni scurți și un maiou mai lărguț, făcând totul în cel mai lent mod posibil și lungind clipa când trebuie să dau peste acei doi ochi verzi ce-mi devorează sufletul.

   Au trecut în jur de două ore și speram ca Mihai să fi adormit, dar, deschizând ușa, îl găsesc în aceeași poziție de acum două ore când am intrat în cameră - rezemat de tăblia patului, doar că acum era cu bustul gol. Privirea îmi alunecă fără sfială peste corpul bine lucrat, examinând în parte fiecare mușchișor încordat, începând cu baza gâtului și terminând cu V-ul ce se ivește periculos la bata pantalonilor. Mai mult ca intenționat a rămas fără tricou, știe ce efect are corpul lui asupra corpului meu. Înghit în sec și sper ca nu mi-a observat reacția.

   Mă îndrept spre pat, îmi iau o pernă și un cearșaf și pornesc spre canapeaua mică de lângă perete.

- Clara, hai, nu fi copil!!! Dimineață te vor durea toate oasele, vin-o în pat.

   Îmi încordez maxilarul la auzul cuvintelor lui și îmi stopez cu greu explozia de furie.

- De fapt, tu vei dormi pe canapea, reușesc să-i spun în cel mai calm mod posibil.

- Nu, în nici un caz! se rățoiește spre mine. Eu voi dormi pe pat, la fel cum o vei faci si tu!

- Nu am de gând sa împart același pat cu tine, nu după ce am aflat azi, îi arunc cuvintele cu repulsie, în timp ce el se ridică de pe pat și se apropie de mine.

- Nu ai altă soluție, ești soția mea și trebuie să te comporți ca atare! îmi zice răspicat și mă apucă de mână, dau să mi-o retrag, dar mi-o strânge mai tare. Acum calmează-te și hai să ne culcăm! îmi spune aproape șoptit și cu un calm ce nu prevestește nimic bun. Uite, facem un compromis: tu dormi pe jumătatea ta de pat, iar eu pe a mea, nici măcar nu ne atingem! încearcă să mă îmbuneze atunci când vede disperarea de pe fața mea.

- Fie! îi zic resemnată. Acum dă-mi drumul la mână, că mă doare.

   Slăbește strânsoarea, iar eu îmi retrag rapid mâna, masându-mi încheietura. Mă îndrept spre pat, iar Mihai continuă să mă țintească cu ochii lui verzi, urmărindu-mi fiecare mișcare. Aș fi vrut să-l înfrunt și să-mi impun punctul de vedere, dar eram prea obosită pentru o serie de contraziceri. Mă întind pe partea mea de pat cu spatele la el și încerc să adorm.