Lupta dintre Inimă și Rațiune

Capitolul 13

     Nu știu dacă ar trebui să mă consider curajoasă, credulă sau, pur și simplu dornică de a mă simți răsfățată, dar, faptul că m-am aruncat cu capul înainte într-o relație cu viitor îndoielnic și ascunsă de ochii lumii, mă face să oftez jalnic și să-mi las capul pe spate. O altă persoană aflată în situația mea ar fugi ca dracu de tămâie și nu s-ar adăposti atât de curând în brațele altui bărbat, dar tot ce fac eu e să mă las condusă de pornirile mele egoiste și mi-e frică să nu mă ard.

     De mai bine de o săptămână mă învârt în bula mea de fericire și posibilitatea de a se sparge îmi roade conștiința, dar, totuși, nu mă pot abține să nu zâmbesc satisfăcută când imaginea șatenului și gesturile lui pline de tandrețe îmi apar în minte.

     Îmi înăbuș rușinată surâsul și mă afund în bancheta neagră a taxiului atunci când ochii șoferului mă privesc preț de o secundă. Ocheada care mi-o oferă îmi lasă impresia că mă crede vreo nebună scăpată de la balamuc și încerc să-mi stăpânesc reacțiile euforice.

     Imediat ce oprește în fața blocului, îi întind banii și mă grăbesc să cobor. Plănuiesc să dorm măcar vreo oră înainte să vină Robert, căci banchetul de azi m-a scurs de orice strop de putere. Clienții, cu cele mai inspirate pretenții, m-au însurit la cap de-a binelea și îmi vine să-i înjur în gura mare pe toți bogătașii fițoși și cerințele lor extravagante. Sub măștile lor aurite sunt doar niște chipuri acrite de vreme ce, cu toți banii lor, nu pot cumpăra timpul.

     Când deschid ușa apartamentului, urechile îmi sunt captate de o voce masculină și familiară ce vine din camera lui Noemi și mă grăbesc să văd cui aparține, deși în sinea mea am recunoscut-o din prima.

     — Nu-mi mai încurca, trebuie să arăt bine pentru viitorul meu soț! se aude vocea ușor revoltată a lui Noemi.

     — Femeile fac totul pentru ele, bărbații sunt doar o scuză! afirmă mândru.

     Mă opresc în tocul ușii și privesc amuzată jocul cu perne la care participă cei doi, ce par a fi mai de grabă niște copii, decât oameni în toată firea.

     — În sfârșit a apărut domnul psiholog și ipotezele sale!

     — În sfârșit a venit pacientul meu favorit! îmi răspunde la replică și se năpustește spre mine, trăgându-mă într-o îmbrățișare de urs.

     Brațele lui puternice mă prind într-o strânsoare ce aproape mă lasă fără aer și mă învârte de câteva ori de simt că mă ia cu amețeala.

     — Bine că ai venit, nu-l mai suportam nici o secundă în plus. Găsește-i ceva de lucru că prea multă energie are! se milogește Noemi în timp ce-și trasează o linie perfectă pe pleoapă.

     — Sigur, îl pun să plimbe câinele vecinilor, deși mă tem să nu-l plimbe câinele pe el! rostesc când scap din îmbrățișarea lui Marc și izbucnim amândouă în râs.

     — Ha, ha, amuzantelor, vreți deja să scăpați de mine? întreabă, prefăcându-se rănit și pornește spre bucătărie.

     Rămasă singură cu Noemi, nu mă pot abține să nu-i admir buclele blonde aranjate minuțios. Uneori o invidiez pentru culoarea aurie a podoabei capilare care o face să iasă în evidență în cea mai obscură încăpere.

     — Încă nu mi-ai spus cum a reacționat David când te-ai dus să-i vorbești!

     — La început urât, dar i-a trecut repede! îmi spune degajat, de parcă ar fi ceva firesc.