Lupta dintre Inimă și Rațiune

Capitolul 9

   La media o aveți pe Clara deghizată!

________________________________

    Ce, dracu, a fost în capul meu?

   Cum să săruți un necunoscut?

   Bine, nu chiar un necunoscut, dar oricum!

   De cum am aterizat pe plaiuri mioritice, mă chinuie gânduri îngrozitoare și nu am cum să le ignor sau îndepărtez. Faptul că aș putea cădea din nou în balta din care abia m-am ridicat, mă înfioră și mă face să-mi scutur corpul epuizat de călătorie.

   Timp de trei ore cât a durat zborul m-am lăsat condusă pe culmile extazului, savurând amintirea sărutului divin și dulce, iar apoi, când euforia magică a acestuia a dispărut, exigenta rațiune s-a trezit să-mi țină lecții de bune maniere și inimi frânte.

   Deschid alene ușa apartamentului și singurătatea din el mi se strecoară printre oase ca un fum nociv. Mă așez pe canapeaua veche și inspir adânc aerul familiar de-acasă, care mă îmbată cu amintiri.

   Îi trimit lui Mihai un mesaj în care îl anunț că într-o oră vin s-o iau pe Iris și merg să fac cel mai rapid duș pe care l-am făcut vreodată, sperând ca apa să domolească tumultul rațiunii.

   Peste o oră mă aflu în fața casei lui Mihai și apăs insistent pe sonerie, dar nimeni nu răspunde. Mai sun de câteva ori, dar tot liniște. Apăs ușor de clanța ușii și aceasta se deschide, lăsând întunericul din hol să mi facă piele de găină. Brusc mii de scenarii, unul mai oribil ca altul, îmi fulgeră prin minte.

   Înaintez prin holul obscur spre living și mă sprijin de perete căutând întrerupătorul. După vreo cinci secunde de bâjbâieli prin întuneric reușesc, în sfârșit, să aprind lumina, iar imaginea din fața mea mă lasă fără grai și cu gura întredeschisă.

   În jurul meu o ploaie de confeti cade, iar Iris strigă într-una:

   — La mulți ani de ziua mamei! La mulți ani, mami! sare în sus și mă cuprinde strâns.

   — Felicitări de ziua mamei! Mihai îmi șoptește la ureche, iar gestul lui stârnește în mine un rând de vibrații.

   — Mami, mami, uite ce am făcut pentru tine! rostește entuziasmată fiica mea și îmi întinde o felicitare confecționată de ea. Pe copertă erau desenate trei persoane: TATI, MAMI și EU!

   O strâng în brațe cât pot de tare și simt cum colțurile ochilor mi se umezesc, lăsând să curgă peste obraji un șir de lacrimi sărate.

   — Haideți la masă! ne cheamă Mihai.

   Îmi întorc privirea spre el și îl văd rezemat de ușă, examinându-mi fiecare mișcare. Poartă o bluză gri, ce-i scoate în evidență fiecare părticică din trunchi, ademenindu-te să-l atingi. Ochii săi de jad stau pironiți pe mine și simt cum sângele mi se ridică în pomeți. Îmi mușc, involuntar, buza de jos și vreau să mă ridic, dar simt cum picioarele mele au căpătat o consistență gelatinoasă și nu vor să se miște. Îmi urăsc corpul trădător care reacționează astfel la o simplă privire din partea fostului meu soț, dar mi-l stăpânesc imediat, amintindu-mi că totul nu-i decât o mască, iar adevărata lui față e capabilă să provoace doar durere.

   Mă ridic, într-un sfârșit, pornind spre sufragerie cu Iris trăgându-mă de mână.

   Miroase delicios și simt cum stomacul meu e de aceeași părere cu mine.

   Ne așezăm la masă toți trei și ne servim din bucate în tăcere, doar uralele de Poftă bună sparg liniștea care e binevenită pentru mine.