Lupta dintre Inimă și Rațiune

Capitolul 7

   La media o aveți pe Noemi

------------------------------------------------------------------------------------

În ultimul timp am ajuns să ador iarna, e pustie și rece la fel ca sufletul meu. Dacă aș fi un copac, m-aș încadra perfect în peisajul dezolant, dar sunt o ființă umană și am nevoie de căldură, iar unica căldură ce-mi poate pătrunde până la suflet e dragostea fiicei mele. Simt că mă sting încet și dureros atunci când nu e lângă mine, dar renasc ca un phoenix atunci când îi strâng corpul mic la piept.

E trecut de amiază, iar eu încă nu am curaj să mă dau jos din pat, probabil și pernei i s-a urât de mine la câte suspine și priviri înlăcrimate a îndurat.

Peste câteva ore toți vor sărbători venirea unui An Nou, iar pe mine trecerea dintre ani mă va găsi mai singură ca niciodată și răvășită de durere. De când au aflat că vreau să divorțez de Mihai, toți prietenii mi-au întors spatele și mă privesc de parcă aș fi comis cine știe ce crimă. M-au exclus din viețile lor ca și cum nici nu aș fi existat. E trist să știi că ai avut niște prieteni doar de fațadă.

Mă întorc cu fața spre geam și admir dansul nevinovat al fulgilor. Mi-aș dori să am și eu soarta scurtă, dar fără de griji a acestora. Să mă nasc în cer, iar apoi să cobor lin până când pământul negru nu mă va înghiți.

Mă întind fără vlagă spre noptieră, unde zăcea în liniște, până acum două secunde, telefonul meu. Îmi vine să înjur de toți dracii pe persoana ce s-a gândit să mă deranjeze din a face nimic, dar mă rezum doar la o replică sarcastică atunci când îi văd numele pe ecran.

- Văd că ți-ai făcut un obicei din a mă deranja insistent din starea mea de apatie!

- Bună și ție! La fel de voioasă și binedispusă ca întotdeauna!

- Da, da, cum spui tu!

- Să înțeleg că magia sărbătorilor la tine funcționează invers?

- Nu întotdeauna, doar anul ăsta!

- Trebuie să încetezi să-ți mai plângi de milă! Ai nevoie urgent de o ocupație care să te distragă de la rutina depresivă în care ai intrat.

- Și ce propui să fac, Marc?! Nu sunt bună de nimic, nici măcar de un amărât de job nu pot face rost. Toți fug de mine ca dracu de tămâie!

- Tu și gândirea ta fatalistă și pesimistă! Apropo de job, cum stai cu engleza?

- Pot să mențin o discuție diplomatică cu însuși Obama! Dar ce, ai nevoie de meditații? Să știi că mă angajezi și cu jumătate de normă!

- Nu am nevoie, deși, mi-ar face plăcere! Mătușa mea se... "pensionează", iar restaurantul la care e angajată de ani de zile are nevoie urgentă de un manager. M-am gândit că, după ce ai administrat un întreg hotel, un restaurant ar fi floare la ureche!

- O, Doamne, e mai mult decât perfect! Care-i treaba cu engleza, vin mulți clienți străini?

- Păi... restaurantul se află în... Londra!

- Oh...

- Mai gândește-te, te sun peste câteva ore să-mi spui răspunsul.

- Mhm!

***

Londra e mare, prea mare, iar străzile ei înguste au efect claustrofobic asupra mea.

Mă fascinează cu splendoarea ei, dar și mă îngrozește cu aglomerația sa. Ar fi sinucidere curată să te aventurezi cu mașina prin City of London. Aici nu sunt șosele, sunt benzi, alei și străzi mici.