Lupta dintre Inimă și Rațiune

Capitolul 6

Decembrie își intră în drepturi, anunțând venirea iernii și, odată cu ea, spiritul și atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Cotrobăiesc de cu zor într-o cutie veche plină cu globuri și alte fleacuri, căutând niște ornamente mai decente pentru a împodobi pomul de Crăciun. Iris mă privește amuzată și nu se abține să chicotească atunci când niște ghirlande mi se încolotăcesc printre mâini. În încercarea disperată de a scăpa de ele nu fac nimic altceva decât să le împrăștii prin tot living-ul apartamentului meu sărăcăcios. Dezastrul ce l-am creat mă amuză și pe mine, iar atunci când întâlnesc privirea veselă a lui Iris izbucnim amândouă într-un hohot de râs euforic.

Mihai respectă hotărârea judecătorului, dar nu scapă nici o ocazie să-mi spună că-mi va părea rău. Ignor fiecare amenințare, sperând doar că nu va avea ocazia s-o pună în practică. Alexandru mi-a promis că imediat ce îmi găsesc un serviciu și îmi voi reveni pe plan financiar, vom intenta proces pentru a cere custodia totală a lui Iris. Dar e mai dificil decât am crezut. Am cutreierat Chișinăul în lung și-n lat în căutarea unei slujbe, dar norocul încă nu mi-a surâs. Am mers la numeroase interviuri care decurgeau mai mult decât perfect, dar mă trezeam a doua zi cu un apel în care mi se spunea că nu mai sunt interesați de capacitățile mele. Mi-am petrecut zile întregi plângându-mi de milă, iar acum, probabil, lacrimile mi-au secat de tot.

Privind bradul despuiat din fața mea, mi se lasă un gust amar în gură și doar chipul angelic al fiicei mele mă împiedică să nu urlu de disperare. Economiile mele sunt pe sfârșite, iar iarna bate cu ardoare la geam.

E abia șapte dimineața și înjur în gând când soneria telefonului mă anunță că am primit un mesaj. Oare cine poate fi atât de matinal de Crăciun?! O privesc pe Iris cum doarme ca un îngeraș și respir ușurată când văd că nu s-a trezit din cauză apucăturilor matinale ale unora.

Iau telefonul de pe noptieră și ochii mi se măresc de uimire când văd expeditorul mesajului.

- Crăciun fericit!

Marc.

Citesc de câteva ori, atât mesajul cât și numele celui ce mi l-a trimis și, abia, după vreo cinci minute de uimire reușesc să tastez un răspuns.

- Mulțumesc mult, un Crăciun fericit și ție!

Clara.

Au trecut aproape patru luni de când nu ne-am văzut și mă pocnesc mintal când realizez că nu am avut bunul simț să-i dau vreun sms în acest timp pentru a întreba "ce mai face". A fost una din foarte puținele persoane care m-a ajutat în clipele de disperare fără a cere ceva în loc.

Cobor încet din patul cald, învelind-o mai bine pe Iris și merg la bucătărie pentru a-mi prepara o cafea. Aș fi preferat să mai dorm o oră, dar somnul mi s-a spulberat și nu încetez să mă gândesc la mesajul primit în urmă cu câteva minute. Savurez cu aceeași plăcere infinită prima gură de cafea și simt cum întregul meu corp se relaxează când lichidul maroniu coboară pe gât în jos. Telefonul începe să sune insistent și mă înec cu o altă gură de cafea când văd numele celui ce se face vinovat de starea mea.

- Alo, răspund încă uimită!

- Bună dimineața, sper că nu te-am trezit? vocea de la celălalt capăt mă întreabă nesigură.

- Bună dimineața, eram trează deja!

- Scuză-mă că te-am sunat, dar nu m-am putut abține, mai ales că mi-ai hrănit îndrăzneala răspunzându-mi la mesaj.