Blinded by the Brilliance

Capitolul 22 Hope dies last

In primul rand vreau sa va cer mii de scuze ca nu am mai postat dar luna aceasta a fost foarte aglomerata si nu prea am avut timp.Chair imi pare rau,dar promit ca am sa postez de acum inainte mai des.Sper sa va placa acest capitol am scris mult la el si am incercat sa il fac cat mai interesant.Sper ca am reusit.

[Scuza-ti eventuale greseli]

 

                     Capitol  22  Hope dies last

E imposibil sa nu stii cine esti,e imposibil sa te uiti in oglinda si sa vezi un chip necunoscut.Cine sunt eu?De ce nu imi amintesc nimic?Tot ce stiu este ca am in fata persoane necunoscute.Imi e frica,ma simt ciudat.Singuratatea este un sentiment care imi da fiori, ma simt singura chiar daca sunt inconjurata de multe persoane.Tatal meu imi spune sa nu imi fie frica, mi-a povestit totul.Despre acel accident care l-am avut si care a adus la pierderea memoriei mele.Totusi am unele dubii, dar momentan singurul lucru sigur pe care il stiu este ca tatal meu ma iubeste,din ce mi-a povestit totul are un sens.

-Cum te mai simti?...ma intraba tatal meu grijuliu intrand la mine in camera

-Ma simt bine, tot nu imi amintesc nimic, dar sunt bine, am sa incerc sa imi continui viata si sa las deoparte trecutul.As vrea sa stiu mai multe ,dar poate e mai bine asa.Lucrul care ma sperie cel mai tare este faptul ca atunci cand ma privesc in oglinda am un sentiment ciudat de nesiguranta.Este foarte ciudat sa nu stii cine esti, sa te trezesti cu o persoana care iti spune ca este tatal tau, apoi apare iubitul tau si vrea sa ma sarute.Stiu ca este logodnicul meu, dar chiar nu simt nimic.Daca tu mi-ai spus ca il iubeam enorm acum nu mai stiu nimic.Totul este sters, este imposibil sa incerc sa iti explic pentru ca nu ai cum sa intelegi...am oftat 

-Iubito, stai linistita Derek te intelege, stie ca ai suferit acel accident ,el te iubeste enorm scumpo, chiar vrea sa va casatoriti.Ati facut planuri de mult timp si nu as vrea sa te razgandesti.Doctorul a spus ca este posibil ca amintirile tale sa revina ,dar pana atunci trebuie sa iti traiesti viata.Casatoria aceasta este cel mai bun lucru si chiar as vrea sa fii de acord....m-a indemnat tatal meu.

-Am sa accept, in fond am mai acceptat odata nu??...am intrebat eu nesigura sperand ca raspunsul sa fie negativ

-Asa este.Nu iti mai fa probleme cu tercutul.Viitorul este cel care conteaza acum...mi-a spus acesta apoi pornind spre usa.

-Asa voi face tata...am spus eu nesigura oftand.

A plecat din nou,a iesit pe aceea usa si m-a lasat din nou singura.Gandurile si miile de intrebari nu imi lasa gandirea limpede.Sunt nesigura cu aceasta casatorie.Nu stiu de ce ,dar ceva imi spune ca nu este bine ce fac.Poate doar mi se pare,dar in urma cu cateva zile am avut un vis ciudat, am visat cu un baiat cret,nu stiam cine este, dar mi-am dat seama ca este cineva la care am tinut mult.Acei ochii verzi care mi s-au aratat erau superbi, un zambet jucaus si niste gropite dragalase ii defineau fata.Era solid si atunci cand il imbratisam aveam o senzatie ciudata,imi placea sa il tin in brate.Nu il recunosteam, dar simplul fapt ca il visam  imi trezea senzatii ciudate.Nu stiu cine este, sau de ce il visez ,dar cu siguranta tata nu prea ar fii incantat sa afle ca visez alti baieti inafara de logodnicul meu.

-O haide Emma revino-ti...m-am incurajat eu pe mine.Dar cum sa imi revin cand stiu ca acel baiat imi trezeste senzatii ciudate in corp.

-Hmm,poate o fii vreun actor pe care l-am placut...am gandit eu.Dar ce acto,r e imposibil.Mi-am amimtit ca in vis am spus eu cu un glas stins numele lui.

-Harry....ce nume frumos, dar de unde il cunosc?Si de ce il visez pe el mereu?Prea multe intrebari simt ca imi explodeaza capul.

~~Din perspectiva lui Harry~~