-Hei ai grija o sa cazi!!!îmi sopteste o voce calda la ureche si ma trage înapoi.
-Multumesc frumos,e cam alunecos pe timp de ploaie!ii spun "salvatorului" si ma întorc sa îl privesc,după voce mi-am dat seama ca e un bărbat.
Atunci am simtit ca ma loveste cerul în cap,Dumnezeule era un băiat foarte înalt,musculatura bine lucrată aproape ca i se vedea prin haine si părea ca se întoarce de la sala.
-Ai grija!îmi spune el si pleacă lasandu-ma bibelou.
Inima îmi bătea puternic de emotii si nu stiam daca e din cauza sperieturii sau din cauza ca fusesem salvată de cel mai frumos băiat care il văzusem în viața mea.
Am plecat spre casa putin dezamăgită ca în tot valul ăla de emotii nu apucasem sa aflu nici măcar numele celui care ma salvase de la un probabil înec.
Ajunsă acasa am inceput pregătirile pentru înmormântarea tatălui meu cuprinsă de amintiri de când eram copil si abea ma țineam pe picioare.
Tatăl meu a fost mereu langa mine si el ma ajutat sa trec peste orice obstacol,chiar daca in ultimul timp era de nerecunoscut.Am cazut franta de oboseala,nu apucasem nici măcar sa ma schimb de hainele ude.
