Iubire fara limite

Balul

Contesa Elisabeth era intr-o forma foarte buna, si in timp ce isi alerga servitorii cand in stanga cand in dreapta, deodata tipa dupa Matilde...

-Matildee m-am plictisit de cate ori te-am strigat pe ziua de azi
-Ma scuzati milady dar tocmai am venit cu lucrurile pe care mi le-ati cerut
-Nu ti-am cerut explicatii, ti-am cerut sa fii aici, si sa ma ajuti sa ma pregatesc pentru bal, este foarte important pentru mine.

Spuse Contesa bucuroasa in sinea ei ca in sfarsit isi va cunoaste nora.

-Matilde mi-ai adus ce ti-am cerut?
-Da milady... in timp ce ii intindea o cutie mare plina cu bijuterii

Contesa Elisabeth lua cutia si incepu sa caute

-Stiam ca este pe aici pe undeva... spunea Contesa in timp ce cauta pretioasa bijuterie

Era asa de agitata datorita balului, incat uita ca o trimise pe saraca Matilde dupa cutia cu bijuterii din camera alaturata unde le tinea.

-Am gasit... spuse cu un tipat scurt de bucurie in timp ce se uita catre un colier de aur care la baza gatului avea un cap de leopard cu rubine in loc de ochi si un diamant in gura acestuia.

Colierul era sigla familiei Glenville si Contesa Elisabeth vroia ca acest colier sa fie pentru acea fata care se va marita cu fiul ei ca sa duca mai departe sigla familiei. Fusese al ei candva dar acum era mai mult ca sigura ca ii apartinea deja Isabellei.

-Matilde cheama-l pe fiul meu... spuse incantata Elisabeth

Matilde cobora repede in sala de mese unde Contele isi bea ceaiul si ii spuse de indata ca este chemat de mama acestuia. El se conforma cererii mamei sale si se duse in camera unde Contesa il astepta.

-Albert, sunt asa de fericita... incepuse sa-i spuna cu bucurie in glas Elisabeth
-Si de ce ma rog a, aparut deodata fericirea asta? Intreba Contele pe un ton plictisit dar si curios in aceelasi timp.
-M-am gandit ca astazi inainte de bal sa-i dai asta sotiei tale Isabelle... ii spunea in timp ce ii intinsese colierul

Contele se uita mirat peste poate nevenindu-i sa-si creada ochilor ce tocmai ii spusese mama lui...

-Asta e sigla familiei Glenville, si din cate imi amintesc ai spus ca nu vei renunta niciodata la el decat dupa moartea ta... ii spuse el putin iritat
-Stiu foarte bine ce am spus se indrepta de umeri Contesa si ii trase mana Contelui ca sa ii poata da colierul
-Simt ca deja ii apartine Isabellei, si sunt sigura ca iti va ramane sotie pentru totdeauna, de aceea m-am gandit sa il dai chiar azi.
-Si de unde toate simturile astea? Intreba Contele putin amuzat la cat de incantata era Contesa de sotia lui
-Stii foarte bine ca, colierul trebuie sa mearga mai departe in familie, si nu ar fi frumos din partea mea sa nu ti-l dau chiar acum cu ocazia balului.
-Ma uimesti! Ii raspunse el zambind deja
-De ce ma rog esti asa uimit? Il intreba sagetandu-l cu o privire furioasa Contesa Elusabeth

In timp ce isi intoarse mama cu fata catre oglinda si incerca sa ii puna colierul ii raspunse:

-Pentru ca dupa cum am mai spus, imi amintesc foarte bine ca nu vroiai ca nimeni sa intre in posesia bijuteriei decat dupa moartea ta... ii spunea in timp ce o tachina
-Prostii, mi-am schimbat parerea pentru ca asa am considerat ca este de cuviinta! Ii spuse Elisabeth in timp ce apuca colierul de la gat si se intoarse catre fiul ei
-Sau poate nu crezi, ca sotia ta este demna de colierul acesta? Te indoiesti cumva de ea? Sau nu ai ganduri serioase cu ea in ce priveste casnicia ta? Iti place cumva de altcineva intreba ea in timp ce ridica o spranceana.
-Nicidecum, vroiam doar sa ma asigur ca, chiar iti doresti ca acest colier sa ajunga la sotia mea... ii raspunse Contele zambind in timp ce ii trase colierul din mana si ii dadu un pupic pe obraz
-Foarte bine atunci... raspunse Elisabeth usurata de cele auzite