Pământul este așa tare și neprimitor, după toate acestea sigur voi avea nevoie de un masaj bun cum numai doamna Ira știe să facă. Stai puțin! Pământ? Sunt întins pe pământ!
Clipesc puternic și deschid ochii.
Flăcări imense se ridică de la pământ formând o cușcă în jurul meu, sunt așa de fierbinți și promit atâtea lucruri strani, mă simt ca un pui în cuptorul cu microunde.
Încerc să mă ridic în șezut , o durere orbitoare în omoplatul stâng mă face să înjur și ajung prin a mă sprijini doar în coate, privesc în jurul meu și tot ce văd este doar închisoarea care îmi va aduce moartea.
Moartea mea.
Asta mă face să pufnesc și mă întind înapoi de unde m-am ridicat.
Cred că Dominic este bucuros de asazisa mea moarte, de mici am fost rivali, ne-am întrecut în orice și din toate întrecerile noastre eu am ieșit mereu învingător, ceea ce nu a înțeles el atunci și nu înțelege nici măcar acum este că trebuie să îți calculezi fiecare mișcare cu cap și la rece.
În încercările lui de a fi primul ajunge prin a fi evident iar eu profit la maxim de asta.Gândurile îmi sunt întrerupte de un țipăt care ma îngrozit până și pe mine, de data asta fac un efort supraomenesc și mă ridic în șezut scanand zona de lângă cușca mea în căutare sursei zgomotului deodată, în fața mea se materializează o siluetă zveltă îmbrăcată într-o rochie albă, chipul ei este în penumbră dar ,pot distinge trăsăturile fine iar parul ei este lăsat liber ajungând până la talie.
Pășește până aproape de flăcări și înțepenește în loc, ochii ei sunt negri în lumina flăcărilor iar fața ei palidă ca un mormânt, buzele roși și pline sunt strânse într -o linie aspră, frumusețea ei mă lasă fără răsuflare și rămân mut privind la perfecțiunea din fața ochilor mei.
Observ cum cele două petale de trandafir se mișcă și un oftat își face loc printre ele iar eu la fel de mut mă ridic în picioare, fac un pas spre flăcări iar ea face la fel, privirile noastre sunt conectate, mii de fiori electrici își fac loc între noi iar eu ard să o ating.
Flacăra din fața mea devine dintr-o dată albastră iar eu mă încrunt, zeița din fața mea nu face altceva decât să mă privească, să mă soarbă din priviri așa cum fac toate dar,ea spre deosebire de celelalte nu mă privește ca pe un sac de banii cu picioare care arată foarte bine și te poate face să suferi în o mie și una de feluri, scânteile din ochii ei sunt ceva ce nu am mai văzut, căldura pe care o simt în corp când mă măsoară din cap până în picioare este delicioasă.
Bătăile inimii mele o iau razna când acesta pășește în flăcări, întind mâna disperat să o scot de acolo dar tot ce ating cu degetele pare să se descompună, să devină cenușă, privesc îngrozit în toate părțile și tot ce văd este întuneric, beznă totală.
Totul a disparut.
Flăcările, fata care a ars în foc, pădurea.
Acum sunt legat fedeleș și privesc cabana care îmi este atât de familiară.
Sediul Mafiei Albe.
Analizez minuțios totul sesizând o schimbare dar încă nu îmi dau seama care este, tresar când cineva trântește un scaun lângă mine și mă holbez la doi pantofi negri.
Cunosc perechea asta .-Donovan,Donovan... numele meu este rostit cu scârbă. Niciodată nu mă asculți, asa-i?
Când ți-am jurat pe propriul meu cap că o să te prind și o să te chinui mai rău decât pe ultimul sclav, că o să mă implori ca un șobolan jegos ce ești să te iert?
Dar nu, încredere ta în tine și în asazisa ta putere te-a facut să te crezi nemuritor!deodată se ridică de pe scaun și mă răsplătește cu un picior în abdomen facandu-ma să mă rostogolesc pe spate și să trag puternic aer în piept.
Gata cu domnia lui Ivan Alexei Donovan, nimeni nu va mai tremura când îți aude numele sau când te va vedea, sa terminat!
Datorită căsătoriei tale și a domniței Xenia am reușit să trag lozul castigator, tu ai pierdut indragostindu-te ca un fraier iar eu am avansat!Auzind toate astea am încercat să deschid gura și să îl contrazic facandu-l să își urască ziua când sa născut dar vocea ma părăsit, îmi deschid gura și o închid la loc dar nici un cuvânt nu vrea să iasă.
Dominic observă asta și un rânjet îi luminează moaca-Visele sunt doar vise, Donovan! Nu poți conduce și aici!
Aceasta este a doua mea carte și a-și dori să știu părerile voastre despre acest capitol care este doar începutul din ce va urma.
Aștept păreri
CITEȘTI
Iubire In Moscova
RomanceUn labirint de străzi. Un oraș al tuturor posibilităților. Un oraș în care jocurile periculoase îți salvează pielea și lipsa lor te bagă la 3 metri sub pământ. O grupare secretă care se ocupă cu afaceri necurate. O fata bogată și fericită. Un b...