Iubire In Moscova

Momentul adevărului

Stau înţepenită în mijlocul camerei de aproape zece minute. Sunt şocată . Bărbatul pentru care mi-aş da şi viaţa stă îngenunchiat în faţa mea ,inelul superb de logodnă este încă aşezat în palma sa iar el îmi aştepată răspunsul. Nu ştiu dacă voi da încă o dată greş, dacă îmi ofer inima pe tavă şi risc să o primesc înapoi bucăţi dar ,toată fiinţa mea strigă să accept şi să las totul să meargă de la sine. Trag puternic aer în piept şi îmi smulg mâna din a sa.

-Ivan , îmi ceri imposibilul ! Realizezi că acum în capul meu este un amalgam de întrebări ,tot ce mi-ai spus este atât de nou pentru mine şi habar nu am cum să reacţionez ! Nu ştiu ce să fac, ce să îţi răspund !

Privirea lui se întunecă brusc ,albastrul ochilor săi devine unul tulbur , ca şi albastrul mări după o furtună puternică. Se ridică uşor în picioare ,în tot acest timp privirea sa nu o părăseşte pe a mea, corpul său mare este încordat la maxim ,este ca un balon umflat la refuz şi care în orice moment se va sparge. El ajunge la verticală şi brusc îşi pune ambele mâini pe umeri mei ,apasă puţin, ceea ce mă face să scâncesc şi să mă fâţâi puţin . Chipul său este imobil, privirea fixă ,ochii de un albastru criminal ,arată atât de ameninţător şi încordat ca un arc . Nu ştiu care poate fi motivul supărări sale ,unei supărări atât de mari încât să se înfurie în halul ăsta. Începe încetul cu încetul să mă sperie când palma dreaptă de pe umărul meu se transformă într -un pumn ,un pumn cât un bolovan. Unul care se îndreaptă direct spre faţa mea.

-Ivan ,te-ai tâmpit ?

Strigă Adam din pragul uşi. Privirea mea se îndreaptă spre el dar nu îl pot vedea. Nu atât timp cât acest om uriaş este în faţa mea ,nici razele soarelui numai ajung la mine ,şi eu care vroiam să mă bronzez.

-Este Xenia ,idiot fără creier ! Aşa că dă -i drumul şi să mergem noi doi undeva să te linişteşti !

Ivan pare că nu a auzit nici un cuvânt din ce a spus Adam ,nu cred că are măcar habar că este în aceeaşi încăpere cu noi. Tot ce face el este să mă fixeze cu cele două tăişuri albastre şi cu pumnul ridicat ,în interiorul său pare să se ducă o luptă mare. O luptă al naibi de ciudată şi care durează de mai mulţi ani pentru el. Iar eu stau în faţa lui şi tot ce fac este să îl privesc îngrijorată, pe cine încerc să mint aici, îmi este şi puţin frică. Nu frica că mă va lovi ,frică pentru schimbările sale bruşte de comportament. Dacă din nou va sparge sticla pe care am construit-o cu foarte multă greutate în jurul nostru care să ne despartă de lumea exterioară ? Dacă din nou îmi va rupe sufletul cu cuvinte grele şi care apasă atât de dureros încât îmi vor rupe sufletul în două ?

Clipeşte puternic dintr-o dată şi privirea sa glaciară se topeşte sub ochii mei ,trăsăturile sale devin umbrite de îngrijorare iar el îşi priveşte şocat pumnul.

-Xenia.. murmură speriat. Eşti bine, iubito ? Te-am rănit cu ceva ? Îmi cer scuze !

Spunând toate astea se trânteşte brusc în genunchii.

-Xenia ,te iubesc ! Te rog ,salvează -mă ! Nimeni nu mă iubeşte, doar tu ! Te implor ,nu mă lăsa să mă pierd în întuneric !

-Ivan !

Spune Adam care a ajuns lângă noi şi îl priveşte foarte îngrijorat pe prietenul său. Îngenunchiază lângă el şi îşi aşează braţul pe spatele acestuia .

-Ivan ,calmează -te ! Îţi mai aminteşti ? Trage aer în piept şi gândeşte -te la mama ta. Ea te iubeşte mult ! Ea mereu va fi aici pentru tine ,eu sunt aici pentru tine, Xenia este aici pentru tine . Nu eşti singur, întunericul nu te poate atinge atâta timp cât iubeşti şi eşti iubit !