doi.

-deci ești și tu la 9C? întreabă Anastasia
- mda,se pare că ne vom petrece următorii patru ani împreună. spune Oscar cu un zâmbet larg pe față.
- voi doi vă cunoașteți de dinainte? înterogă Anastasia suspicioasă.
- nu,de fapt chiar nu. mă bâlbâi eu.
- așa e. spune Oscar râzând de răspunsul meu.
- nu mai râde. de ce râzi? îl întreb eu supărată.
- de tine. spune el uitându-se la mine de parcă ne-am fi cunoscut în urmă cu mult timp,și suntem deja cei mai apropiați «prieteni». ok,gata,îmi pare rău. adaugă el observând privirea mea și abținându-se să nu râdă.
în următoarele 10 minute și-au făcut apariția și restul colegilor noștri, adică au venit unul câte unul încă 26 de persoane,dintre care nu am reușit să leg o vorbă decât cu 5-6. unii mai încrezuți și siguri de sine,alții mai confuzi și parcă pierduți, la fel ca mine, alții neschițând niciun fel de sentiment sau grimasă pe față. de necitit. aproape la fel ca și Oscar deși în mai puțin de 5 minute am reușit să realizez ce fel de persoană era. dar asta doar din cauză că poate a uitat că ochii sunt ferestrele sufletului sau pur și simplu și-a dorit să fie citit de mine? asta nu cred că voi afla.. sau cel puțin nu acum.
după un timp și-a făcut apariția și doamna dirigintă, am fost îndrumați către clasă, ne-a fost prezentat liceul apoi am primit orarul. în jumătate de oră eram deja cu o parte din colegi,cei mai prietenoși la prima vedere, în drum spre cea mai apropiată cafenea din zonă.Maria,una dintre noile mele prietene venise cu ideea de a ne cunoaște mai bine așa că am stabilit să mergem toți cei care vrem și suntem de acord,la o cafenea,un bar, ceva. după intrarea în cafenea ne-am ales o masă mare, de 10 persoane. încăpeam perfect având în vedere că noi în total eram 9. ne-am comandat fiecare câte ceva de băut și am început să vorbim. adevărul e că în tot acest timp nu m-am dezlipit de Oscar, ne vorbeam,ne tachinam, dar nu plecam de nicio culoare unul de lângă celălalt. Anastasia de exemplu,și pun pariu că nu e singura,deja intrase la bănuieli în legătură cu relația mea cu Oscar. era o fire atât de deschisă față de mine, și atât de veselă încât îmi era greu să stau 2 minute fără să vorbesc cu el.
Luiza- și, ce faceți? cum sunteți? hai să vorbim,nu știu, să povestim așa, să ne cunoaștem.
Nicolas- păi ce vrei să zicem?
Luiza- orice.
Ioanina- nu știu, hai să o luăm pe rând, să ne prezentăm, să spunem de ce am vrut în liceul ăsta, să ne spunem fiecare povestea.
Matei- eu primul. ok,deci, eu sunt Matei, sunt din București și am intrat aici pentru că mi-a plăcut mereu să mă exprim prin artă deși abia în clasa a 7-a m-am apucat să studiez cum trebuie. părinții mei sunt în străinătate iar eu stau cu bunicii și mătușa de 6 ani. nu i-am mai văzut pe mama sau pe tata tot de atâta timp și nici nu îmi doresc să îi mai întâlnesc vreodată. următorul?
-eu. sunt Melania și sunt din București,am intrat aici pasionată de mică de artă dar de pregătire m-am apucat abia la începutul anului trecut. cu familia.. eh,ai mei sunt divorțați iar eu stau cu mama,îl văd pe tata o dată la două săptămâni fiind custodie comună. cam atât..
Oscar- ok,acum vreau eu. sunt Oscar, am venit aici pentru că.. nu știu, am crescut într-o familie de artiști și arta pentru mine e într-un fel parte din familie. n-am mamă. a murit din cauza cancerului când aveam eu 10 ani. era și ea pictoriță așa că m-am decis să îi îndeplinesc visul. acela fiind ca eu să continui să o urmez pe drumul ăsta. spune el,aprinzându-și o țigară,parcă nemișcat de vorbele pe care le-a spus. însă pe mine m-a mișcat. am avut un mic șoc atunci când am aflat povestea lui.. ascunde atât de multe. e atât de închis în el dar totuși de la 2 minute după ce ne-am cunoscut m-a lăsat să aflu mult prea multe despre el. din ce motiv.. în timp ce îi ascultam pe ceilalți, mai mult sau mai puțin, șoșoteam cu Oscar.
- ai spus că nu sunt bune țigările. tu de ce fumezi?
Oscar- de ce nu? mă liniștește. mă ajută să scap de toate lucrurile de căcat din ziua respectivă.
- și eu o fac din același motiv.
Oscar- nu o mai face.
- de ce?
Oscar- pur și simplu, așa. nu o mai face.
- o fac deja de destul timp. nu mă pot lăsa acum că îmi zici tu.
Oscar- treaba ta. spune el, oftând indiferent.
am tăcut amândoi continuând să îi ascultăm pe ceilalți.
Anastasia- eu sunt Anastasia. am intrat aici pentru că am vrut și n-am probleme în familie. atât. spune ea sorbind din cafea nepăsătoare.
Nicolas- okaay..eu sunt Nicolas, sunt aici pentru că mi-a plăcut artă de mic și părinții nu sunt divorțați sau certați sau morți sau plecați.. doar dezinteresați. tot ce am făcut până acum am făcut singur fără vreun sprijin din partea familiei.
Maria- eu sunt Maria.. sincer am fost obligată de mama din clasa a 5-a să studiez pentru a intra aici,dar cu anii a început să îmi placă așa că e ok. familia e ok,poate mama puțin cam prea protectivă.. în rest ok..
Daniel- eu sunt Daniel.. am intrat aici pentru că asta am simțit, mama e nebună și tata mort. cam atât..
Maria- uum..Daniel, ne pare rău.. pentru.. mda.. eh..mă bucur că am fost sinceri și în stare să ne spunem unii altora niște lucruri pe care nu le spui oricui. sunt sigură că ne vom înțelege de minune de acum încolo și ne va fi ușor și plăcut să trecem împreună prin asta.
după încă 2 ore de povestit tot felul de amănunte legate de copilărie, familie,generală..prietenii.. tot felul,ne-am îndreptat fiecare către casele lor. la ieșirea din cafenea o parte din noi au luat-o în stânga spre metrou, și cealaltă parte în dreapta către autobuz. eu,Oscar,Anastasia și Matei mergem cu autobuzul deci ne-am luat la revedere de la ceilalți și ne-am îndreptat către stație.
Anastasia- a fost distractiv să ne cunoaștem așa.. îmi place liceul ăsta. mai ales oamenii. atât de expresivi, fiecare în felul lui, cu personalități complet diferite și totuși atât de potriviți unii pentru ceilalți. o să fie genial. nu-i așa, Melania?
- da,abia aștept să petrecem și mai mult timp împreună să apuc să vă cunosc pe fiecare în parte..
după ce am ajuns în stație,am început să ne împuținăm.
Matei- eu iau un taxi până acasă. îmi e mai ușor decât să schimb trei mașini.
Anastasia- ok,pa Matei. spune ea cu o privire de visătoare uitându-se la Matei cum intră în taxi.
- Anastasia? ești ok sau doar îndrăgostită?
Anastasia- ce? ce-ai pățit?
- haai,că te-am văzut.
Anastasia- ce ai văzut?
- e clar Anastasia, se vede că îți place.
Anastasia- serios? spune ea roșie la față și tremurând.
-nu mai spun la nimeni.
Oscar- da,nici eu.
Anastasia- ok..eu mă urc în mașina asta,nu o mai aștept pe următoarea. pa,ne vedem mâine.
am privit-o pe Anastasia urcând în autobuz apoi m-am simțit oarecum speriată știind că am rămas singură cu Oscar.
Oscar- și tu unde mergi acum?
- acasă, unde să merg?
Oscar- nu știu, e devreme,abia 12.. mă gândeam că vrei să mai petrecem timp împreună.. nu știu..
- aa,ok,mai bine,am mult timp liber acum. e perfect. spun eu pornind la drum cu Oscar.
- și unde vrei să mergem?
Oscar- stau la doi pași de aici. vrei să vii până la mine,te servesc cu un ceai și îți prezint atelierul meu?
- sună minunat. hai. spun eu, îl privesc în ochi neștiindu-i intențiile, urmând să fiu foarte precaută, deși nu mă așteptam la "ceva" din partea lui. nu părea genul de băiat care ar face "ceva".. el era mai sentimental, un artist mare în devenire ce privea totul cu alți ochi, se bucura din orice mic amănunt și găsea binele în orice. cu toate astea poate nu chiar un optimist convins pentru că se vedea că nu era atât de fericit la exterior. dar la interior, el era artă, nu eu. prieten cu luna și vecin cu stelele adora planul cosmic. cerul îl definea prin toate culorile și nuanțele sale. un băiat ce dormea ziua și totuși visa noaptea. un suflet care plutea singur în neant,până acum. o oarecare parte lipsă a sufletului meu.