am ajuns în casă. pentru prima dată o vedeam, stătea în fața mea, în capul scărilor, privindu-mă. era înconjurată de un nor dens de ceață și avea chipul palid. semăna cu Oscar, de fapt Oscar semăna cu ea. nu îmi era frică, deși îmi dădea motive.
- de ce te uiți așa la mine? n-am făcut nimic.
- dacă știi că n-ai făcut nimic, de ce ești aici?
- să te întreb ce trebuie să fac.
