când eram pe punctul de a apăsa pe clanță, îmi pune mâna pe umăr și mă oprește, zicându-mi:
- ce vrei să faci? ce ai de gând?
- acum de ce nu mai taci? ți-a revenit glasul? îl întreb eu, sarcastică.
- despre asta era vorba? nu am vorbit îndeajuns?
- nu numai.. spun eu privind în jos,nesigură.
- atunci? ce mai e? spune-mi, vreau să rezolv, vreau să meargă lucrurile intre noi. te rog.
- de ce mi-ai ascuns-o pe mama ta?
- adică? întreabă el parcă neștiind despre ce vorbesc.
- de ce nu mi-ai spus cum și despre ce vorbești cu ea?
- nu am considerat că e necesar, și.. sincer, n-am vrut să mă crezi nebun.
