am mai rămas pe acoperișul blocului pentru un timp, mai exact până când a răsărit complet soarele. era ora șase. am admirat împreună, în liniște, jocul de culori al cerului. am rămas împresionată de atenția cu care privea. am mai rămas puțin, apoi am pornit către casa lui pentru a ne lua fiecare câte o geantă sau un rucsac și un pix pentru la școală. tot drumul, am mers ținându-ne de mână, deși liniștea domnea peste noi. după ce am ajuns la el, ne-am pregătit tot ce a fost de pregătit și, deși eram conștienți de faptul că exista pericolul de a nu ne mai trezi, am decis să dormim puțin, având în vedere că aveam mai mult de două ore până când trebuia să fim gata. precaută, am setat cinci alarme înainte, după care m-am ghemuit ca de obicei la pieptul lui, urmând să adorm imediat. după două ore de somn bine meritate, m-am trezit cu o cană cu ciocolată caldă și o farfurie cu o felie de pâine cu unt și miere, în locul în care trebuia să stea Oscar, care iar era de negăsit. nu m-am apropiat de mâncare. am plecat să îl caut, de data asta pornind cu atelierul, unde, spre surprinderea mea, nu era. l-am căutat la toate etajele, dar l-am găsit la parter, în sufragerie, holbându-se la un perete alb. de ce făcea asta? de ce stătea iar singur? de ce nu vorbim? dar mai ales.. cum am ajuns eu aici? adică.. alături de el.. cum ce a apărut în viața mea, exact în ultimul moment, când aproape nimic nu îmi mai putea aduce zâmbetul pe buze, și mai aveam puțin și o și comiteam.. dar iată că el a reușit. a reușit să mă scoată din rutina în care trăiam și din viața veșnic neagră.
- Oscar, ce faci? l-am întrebat eu, în timp ce mă apropiam încet de el.
Oscar- vorbesc cu mama.
- spune-i c-o salut.
Oscar- și ea pe tine.
primele cuvinte spuse în ultimele patru ore, după care iar liniște. oare la ce se gândea? ce vedea el în acel perete? ce făcea mama lui? unde e mama lui? dar el..oare cum se simte când e în preajma mea? simte, ca mine, un lucru nemai simțit până acum? nu am răspunsul acestor întrebări, dar ce știu sigur, e că îmi place cum am început să trăiesc, și nu vreau să se termine vreodată aceste momente.
Oscar- hai la școală.
- hai. am spus eu, după care mi-am luat ce am avut de luat, l-am așteptat să se schimbe, apoi am plecat, în aceeași liniște, ținându-ne de mână. la liceu am vorbit cu toată lumea, mai puțin unul cu celălalt. am așteptat să ne primim cărțile cele noi, să ne mai vorbească diriginta, ca apoi, într-o oră să fim gata.
Oscar- acum? unde mergem?
- hai la mine de data asta. spun eu, luându-l de mână către stație apoi urcându-ne în autobuz. în zece minute am ajuns, iar pe drumul de la stație spre casă, m-am întalnit cu o parte din foștii colegi și prieteni, cu care, dacă ar fi fost după mine, nu aș mai fi dat ochii niciodată. sentimente pierdute, prietenii de scurtă durată și batjocură. astea erau primele câteva motive pentru care nu doream să mai socializez cu ei vreodată. am ajuns acasă. i l-am prezentat mamei pe Oscar, fratele meu mai mic l-a îndrăgit, iar tatăl meu vitreg a spus că e mândru că am găsit un așa băiat. de-ar știi ei cât de multe lucruri magnifice ascunde Oscar.. am urcat la etaj, pentru a-i prezenta camera mea. mi-a văzut tot. de la materialele de pictură la jucăriile din copilărie. în liniște, până când, a început să îmi vorbească despre jucării.
Oscar- îmi place că încă ai jucării.
- mă așteptam să ți se pară copilăresc și prostesc.
Oscar- nu, mie de exemplu îmi arată despre tine că nu vrei să îți uiți amintirile copilăriei și că ai o inimă mare.
- n-aș vrea să uit vreodată momentele vieții mele în care am fost și eu cu adevărat fericită. mi-a vorbit atât de suav și calm, încât mi-aș fi dorit să nu se mai oprească din vorbă, dar, liniștea a reapărut în momentul în care m-a sărutat.
