Castelul Banffy, din Cluj, are si el o poveste fascinanta. Construit in secolul XV, castelul a fost reabilitat in 1890, in stil renascentist, de catre familia Banffy. Insa in 1944, trupele germane au evacuat proprietarii cu forta si au folosit cladirea ca spital militar. Curiosii si pasionatii de fenomene stranii au vizitat in nenumarate randuri acest loc, ale carui legende au luat nastere mai ales in perioada comunista, cand castelul a fost lasat in paragina. Martorii spun ca se disting voci si sunete ciudate, de parca cineva ar fi locuit acolo. Legendele ne dezvaluie ca, in timpul razboiului, soldatii germani au torturat si ucis multi prizonieri.
Nici Padurea Hoia nu a fost lipsita de povesti. Situata la vest de municipiul Cluj-Napoca, padurea a devenit cunoscuta in intreaga tara ca un loc in care au loc diverse fenomene paranormale. In anii '60, un fotograf roman a surprins in imagini ceea ce se crede a fi cu adevarat un OZN. Admitand ca energii ciudate vin dinspre aceasta padure, biologul Alexandru Sift a inceput sa studieze fenomenele magnetice si radiologice care au loc in zona.
Specialistul a murit in 1993, insa cercetarile lui au fost continuate de Adrian Patrut, profesor de chimie la Universitatea Babes-Bolay, din Cluj, care a incercat sa dovedeasca stiintific aparitia fenomenelor stranii. Cu toate acestea, legendele nu au contenit sa se nasca, multi fiind de parere ca zona a fost punct de atractie pentru experimentele extraterestrilor.