În județul Prahova se află localitatea Poiana Trestiei. Lângă această localitate se află Râpa Diavolului. Circulă mai multe legende cu privire la această râpă. Se spune că acolo, dacii practicau diferite ritualuri în care invocau spirite și forțe ale naturii, pentru diverse motive. Specialiștii spun că este un loc cu o încărcătură energetică mare, dat fiind aceste ritualuri în care forțele invocate au lăsat urme. Mai târziu în această zonă își aveau tabăra haiducii, care ar fi îngropat o parte din bogățiile pe care le aveau, în această râpă.
Mulți au plecat în căutarea comorilor, dar au sfârșit tragic, fără să dea de urma comorilor. Legenda spune că trebuie să dormi noaptea lângă această râpă și în vis îți va apărea locul unde sunt ascunse comorile. Mulți au luat în serios aceste legende și s-au conformat. Numai că noaptea petrecută lângă râpă va rămâne pentru mulți o amintire tragică.
Din senin, corturile începeau să se miște, fără să fie vânt, se auzeau pași și tot timpul, turiștii au avut senzația că sunt urmăriți. Mulți au văzut capete înfricoșătoare care îi urmăreau. Mulți au suferit atacuri de panică, s-au îmbolnăvit și au evitat să mai vină în zonă.
Sătenii evită zona, mai ales noaptea, ei fiind convinși că zona este bântuită. Spirite malefice păzesc comorile, iar cei care încearcă să descopere comorile au numai necazuri și boli, uneori chiar moarte în urma unor boli galopante.
Sunt voci care susțin că în această zonă ar fi o poartă interdimensională, pe care omul nu o poate trece. Chiar apropiere sau staționarea mai mult timp de râpă, poate face rău organismului. În anumite nopți din an, deasupra râpei se pot observa niște flăcări de culoare albastră, care apar instantaneu.O parte dintre turiștii care s-au aventurat în această călătorie, au suferit grave boli psihice. Localnicii vorbesc despre creaturi ciudate, care apar noaptea și au o influență nefastă pentru cei care se află în zonă. O altă zonă plină de mister dar și de energii negative este Mănăstirea Doamna Chiajna, de lângă București. Mănăstirea a fost ridicată sub domnia lui Ipsilanti și a fost finisată de domnitorul Nicolae Mavrogheni. A primit acest nume, după fiica lui Petru Rareș, Chiajna.
Curios este faptul că mănăstirea are forma unei cetăți. Ea a fost atacată de turci, aceștia au crezut că este cetate și i-au dat foc. Nu a mai fost reconstruită, astăzi putând fi văzute doar niște ruine, arse, distruse de vreme și pline de mister. Locul este dezolant și înfricoşător. Mănăstirea are o lungime de 48 de metri iar zidurile au peste 18 metri înălțime. Se spune că biserica nu a fost sfințită, pentru că turcii i-au dat foc chiar înainte de a fi terminată.
Localnicii evită acest loc, fiind convinși că acolo se petrec lucruri bizare.În anumite nopți, se aud clopote bătând cu toate că biserica nu mai are clopotniță. Clopotnița s-a prăbușit în 1977, cu ocazia cutremurului. Misterul locului este amplificat și de faptul că în 1967, lângă biserică a fost descoperit cadavrul unui tânăr, care a fost ucis chiar în acel loc. Altă întâmplare nefericită s-a petrecut în 1990, când doi studenți care veniseră să viziteze biserica, au dispărut.
Localnicii povestesc că în interiorul ruinelor, în anumite nopți, sataniștii se strâng pentru anumite ritualuri. Pe unul dinte ziduri a apărut un chip de fată. Mulți spun că este vorba despre chipul Ancuței, fiica doamnei Chiajna. Chiajna ar fi ordonat moarte fiicei sale, pentru că aceasta se căsătorise cu un tânăr, nedorit de familie.