Un ucigaş care ucide autostopişti îi oferă un loc unui ucigaş care ucide pe cei care îi oferă o călătorie "
„Deci, unde mergi?" întrebă Adrian, mergând pe un drum de ţară retras. Era locul lui preferat pentru crime... până acum. Desigur, este posibil să fi fost, de asemenea, singurul lui loc până acum ...
Femeia cu greu a spus un cuvânt de când a luat-o în maşină. Părea plictisită, în mod constant cu ochii pe fereastră. Totul era greşit. Adrian prefera ca victimele sale să se simtă confortabil înainte de a le ucide.
„Doar până la staţia de autobuz„, a spus ea.
„Într-adevăr?" Adrian a ridicat o sprânceană. „De ce o domnişoară drăguţă ca tine are nevoie de o călătorie până la staţia de autobuz?"
„Mama mea e în spital."
La naiba, gândi el. E în regulă. Inspiră adânc şi se gândi că se poate de rezolvat acest lucru.
„Îmi pare rău să aud asta„, a declarat Adrian cu o îngrijorare falsă, apoi a aruncat o privire rapidă către lumina roşie care îi pâlpâia în bord. Omisese intenţionat să facă plinul însă avea suficient de mult timp. Doar un pic mai mult ...
Ca un răspuns la rugăciunile sale, motorul a început să scoată sunete. S-a zguduit un pic iar săgeata de pe vitezometru a coborât încet până la zero. Se încruntă, în speranţa că femeia nu va vedea bucuria din spatele măştii. Nu vroia să o facă să se simtă neliniştită.
„La naiba„, urlă Adrian lovind puternic cu mâna în volan. Era doar un act. „Am rămas fără benzină. Va trebui să trag pe dreapta. "
Femeia a ridicat din umeri, părând să nu-i pese absolut deloc. Ceva din gestul ei l-a făcut pe Adrian nervos. Nu mai văzuse niciodată un autostopist atât de indiferent. Cu toate acestea, începuse să-i placă de pasageră. În sfârşit, prima lui provocare reală.
Anna stătea rezemată de maşină în timp ce Adrian turna benzină în rezervor.
Un adevărat un cretin, nu-i aşa? Cei mai mulţi sunt, de obicei, un pic suspecţi pe autostopişti, dar el mă tratează ca pe un prieten. Mare păcat, din moment ce voi fi nevoită să-i tăi gâtul în orice moment acum.
„Scuză-mă?" Adrian i-a întrerupt gândurile.
Anna clipi, întorcându-se în direcţia lui. Omul avea un zâmbet goofy în timp ce se uita la ea, cu o urmă de grăsime pe obraz. Un tâmpit adevărat.
„Ce?„, a întrebat ea, incrucisandu-şi braţele.
„Ei bine, mă întrebam dacă ai putea să-mi dai o mâna de ajutor aici. Este un pic mai complicat."
„Să torni nişte benzină în rezervor este complicat?"
„N-am spus că mă pricep de minune la aşa ceva„, îi replică Adrian.
Oftând, Anna se apropie de Adrian. Însă imediat a observat ceva straniu ... la el. Comportamentul lui, modul în care a ascuns o mâna la spate. Mişcări familiare pe care ea însăşi le-a practicat de zeci de ori. Era un truc – unul deosebit de periculos.
„Ce dracu'?" Anna făcu cîţiva paşi înapoi. „Şi tu ai un cuţit?!"
„Ce?„, Adrian a început să transpire abundent. Îşi şterse fruntea, dezvăluind strălucirea unui cuţit cu lamă groasă. „Ah rahat, am greşit mîna. Dar nu e ceea ce pare... aşteaptă, ai spus „şi tu"? "
Anna se aprinsese la faţă. Cu o mişcare rapidă îşi trage jacheta mai aproape de corp. Simpte atingerea rece a lamei pe care o păstra în buzunarul de la piept. Ce rost mai avea acum?
„Poate că am făcut-o, sau poate că nu„, s-a bâlbâit ea. „Ce-ţi pasă?"
Adrian zâmbi, încă vesel, dar diferit. Într-un fel mai plăcut.
„Tu eşti criminalul autostopist!„, A spus el. „Am auzit de tine la ştiri. Trebuie să-ţi mărturisesc, sunt un mare fan„.
Anna stătea tulburată. „Eu ... uh, îţi mulţumesc?"
„Adrian Injoc„, omul întinse mâna. „Sunt încă nou pe scenă, dar cred că ai putea spune că sunt opusul tău. Îmi place să ucid autostopiştii. O să-ţi spun, n-am crezut că ne vom întâlni în acest fel. Tu eşti chiar mai frumoasă decât portretele arătate la ştirile de la ora 10."
Anna roşi. Aşa ceva nu se putea întâmpla.
„Mulţumesc„, replică ea. „Deci, nu o să încerci să mă ucizi?"
Adrian ridică din umeri. „Presupun că nu. Nu trebuie să concurăm în aceeaşi zonă pentru victimele noastre, astfel încât să nu fie nevoie să fie teritorial, nu?"
„Cred."
„Deci este stabilit." Adrian zâmbi. „Suntem cool."
„Da..."
Anna a făcut cîţiva paşi în urmă, însă mâna ascunta în spatele hainei încă ţinea cuţitul pe care îl luase de la Jim. Şi el păruse prietenos, dar dacă ea a învăţat ceva, era că nu putea să rişte. Cu toate acestea, acum ceva îi spunea că se va ţine de cuvântul dat. S-ar putea să fi fost un criminal, dar Adrian părea a fi unul profesionist, fără victime colaterale.
„Hei„, a strigat ea, de la marginea pădurii. Vocea-i răsună vioi în aerul nopţii, asemenea lui Jim înainte de a termina cu el. „Data viitoare, nu face atât de evident că vei rămâne fără benzină. Am văzut cum te tot uitai la indicatorul de pe bord. Şi pentru numele lui Hristos, nu arăta cuţitul până când nu eşti gata să omori pe cineva. Duhneşte de amatorism. Ne faci pe noi ceilalţi să părem nişte amatori!"
Adrian a dat din cap, dându-i un thumbs up. „Am înţeles! Poate într-o zi, îţi voi arăta cât de mult am progresat. Voi câştiga un nume în rândul criminalilor în serie şi te voi face mândră."
Anna a răspuns cu un zâmbet fals.
„Da„, a spus ea, dispărând în întunericul pădurii. „Poate într-o zi."
