În amiaza mare, o femeie striga disperată pe stradă.
"Mi-ai văzut fiul?!"
Femeia fugii din uşa în uşa strigând după fiul ei. Fiecare persoană de pe stradă era oprită de disperata mamă care îşi vroia fiul.
"Mi-ai văzut fiul?!" În stânga.
"Mi-ai văzut fiul?!" În dreapta.
Fiecare zi decurgea aşa de-o săptămână. Săraca mamă ieşea pe stradă strigând din toată ființa numele fiului ei. Oprind fiecare maşină si persoană de pe stradă punând acceaşi sfaşitoare întrebare.
"Mi-ai văzut fiul?!"
Căutarea femeii a ajuns până în parc unde cu lacrimi în ochi ea întrebă fiecare persoană. Mame sfâşiate de durerea femeii spuneau cu ochiii umezi că nu i-au văzut fiul.
Povestea continuă aşa timp de trei ani. Femeia nu încetă să strige şi să întrebe de fiul ei. Zi după zi. Femeia îşi căuta fiul.
Dar azi... La apus femeia după încă o zi de căutare, se îndreptă către o persoană care se îndrepta către casă.
Raguşită, cu machiajul întins pe fața de la plâns şi părul ciufuluit , femeia spuse cu voce tremurată.
"Mi-ai văzut fiul?"
La care persoana răspunse.
"Oh, Doamne! Îmi pare rău! Nu l-am văzut."
Femeia dădu din cap afirmativ cu trisțe apoi se întoarse şi plecă încet.
Cu cât se îndepărtă cu atât mai mare îi creştea un zâmbet pe fața.
Chicotind spuse către sine în şoaptă:
"Înseamnă că i-am ascuns cadavrul foarte bine."
