1. Primul lucru care se întâmplă imediat după moarte este fericirea
De îndată ce vei muri, eşti tras din corp în "camera de vindecare". Luminile din această cameră șterg tot răul de care ai suferit pe durata intregii vieţi, din punct de vedere fizic, mental și emoțional. Astfel, în mai puțin de o nanosecundă, toată durerea (suferinţa) dispare.
2. Încă te mai simţi ca şi o individualitateChiar dacă nu mai ai corp, te simți în continuare ca o individualitate. De fapt, te simti mai tu însuţi decât erai în viață. Nu mai eşti atât de mult influenţat de alții, atunci când te afli pe pământ.
3. Lumina are o personalitateÎn viața de apoi, razele de lumină au calităţi cum ar fi înțelepciune, bunătate, compasiune și inteligență. Această lumină face vizibil ceea ce este invizibil pe pământ, natura divină a tuturor lucrurilor.
4. Păcatul și pedeapsa este un concept umanExistă o mulțime de teorii pe pământ despre ceea ce ar trebui să te aştepţi după ce mori. A face greşeli în timpul vieţii este un lucru firesc. Dacă ar trebui să fim perfecţi pentru a ajunge la așa-numitul paradis, nimeni nu ar mai putea ajunge acolo.
5. Nici viaţa pe Pământ nu este o pedeapsăDesigur, există suferinţă în viață, dar nu pentru că ați făcut ceva ca s-o meritaţi. Suferinţa este parte a experienței umane, fiind la fel de naturală ca şi respirația sau vederea sau circulaţia sângelui prin vene.
6. După ce mori, în locul Judecății de Apoi, există "Nejudecata" de ApoiAtunci când îţi examinezi viaţa, observi drumurile pe care le-ai abordat. Vezi unde ai fost bine și unde ai fi putut face mai bine, dar nu te simți judecat pentru asta. Și chiar dacă atunci, după moarte, s-ar putea să nu ţi se pară a fi OK viaţa trăită, totuşi înţelegi că ai avut o viaţă minunată, chiar şi în părţile sale mai dure.
7. Esti fericit că eşti tu însuţiDupă moarte, nu te mai preocupi cum arăţi. Nu mai există pretenţii; doar radiezi de fericire, fără niciun efort.
8. Dragostea nu este la fel ca iubirea pământeascăNu eşti iubit pentru ceea ce faci, pentru cum arăţi, pentru cât de celebru ești sau pentru câţi bani faci. Nu există "astăzi iubesc, dar mâine nu". Dragostea este cu adevărat necondiționată.