Identitate vol. 1: Sclava

10. Focul din mine

--CULCAT ! SCULAT ! CULCAT ! SCULAT !

Vocea lui Marko răsună cu ecou, reverberându-se în pereții sălii de sport. Glasul său aspru șfichiuia ca un bici, în timp ce el se plimba țanțoș și sever printre noi.

Alături de celelalte clone, mă trânteam la pământ și săream în picioare, la comanda instructorului. Gâfâiam, dar știam că nu pot să renunț. Era doar un antrenament. Îi puteam rezista. În fond, voi mai avea multe astfel de antrenamente de-acum încolo.

--CULCAT ! SCULAT ! CULCAT ! SCULAT !

Mi se părea atât de ciudat. Până acum câteva zile, eram protejata lui Marko. Cum viața mea fusese atât de scurtă, îmi aminteam la perfecție fiecare clipă. Îmi aminteam momentul când mă văzuse prima oară, când acea vrajă se înfiripase între noi, unindu-ne cu un fir de aur. Totul se întâmplase foarte repede. Momentul fusese scurt, dar existase. În acea clipă, nu contase că eu sunt doar o clonă, iar el, un instructor puternic, mâna dreaptă a ducesei. Într-un fel, avusese grijă de mine. În timp ce pe celelalte le pusese la muncă, antrenându-le din greu, pe mine mă luase sub aripa sa. Eram singura care reușise să-i străpungă masca acestui bărbat, singura care îl sensibilizase. El îmi zâmbise, iar atunci mă simțisem specială. Și nu specială în felul în care mă vedea ducesa Anemona, de parcă aș fi fost o bombă cu ceas. Ci specială în adevăratul sens al cuvântului. Specială pentru el. Îmi plăcuse asta. Însă, după acea masă tulburătoare, în doi, totul se schimbase. Legătura aceea se rupsese, n-o mai simțeam. Mă ignora complet, iar eu păream să fi devenit o clonă ca oricare alta.

„Sau poate așa ai fost de la început", îmi șopti o voce interioară. „Poate doar ți s-a părut, poate nu a fost niciodată interesat de tine."

Dar am alungat acest gând și am continuat exercițiile obositoare.

--CULCAT ! SCULAT ! ÎNAINTE, MARȘ !

Am început să alerg, laolaltă cu celelalte clone. Nu-mi venea să cred că ele puteau fi atât de calme,de indiferente. Oare se resemnaseră ? Când le vedeam expresiile alea goale, îmi puneam multe întrebări. Eu, Ane și Emona eram singurele care eram cu adevărat vii, care chiar aveam o personalitate. În scurtul timp de când trăiam la conac, mă obișnuisem deja cu ele: Ane era cea serioasă dintre noi, iar Emona, cea glumeață și veșnic amuzantă. Cât despre mine, îmi plăcea să cred că sunt echilibrul, puntea dintre cele două.

Marko suflă din fluier, iar eu m-am aruncat numaidecât la podea, apoi am sărit înapoi în picioare, la următorul fluier, care a venit câteva clipe mai târziu, luând-o din nou la fugă. Oboseam din ce în ce mai mult și transpiram abundent, dar trebuia să recunosc, aveam reflexe bune. Cu siguranță, mai bune decât cele ale majorității clonelor, care, deși mai rapide și mai puternice decât mine, erau ca niște zombie vii.

Pentru a uita de oboseală, am început să mă gândesc, rememorând în detaliu ultimele zile. Totul era atât de nou, de surprinzător pentru mine. Dar de departe, cele mai ciudate erau vocile mele. Da, poate că înnebuneam, dar auzeam voci. Prima oară le auzisem când mă uitasem în ochii lui Marko și auzisem acele versuri, reverberând în mintea și în inima mea. Îmi era clar că nu le inventasem atunci, pe loc. Dar atunci ce se întâmplase ?

A doua oară, a fost la fel de ciudat. Să te trezești citind nume de pe uniformele unor clone, când tu nici nu învățaseși să citești, asta era cu adevărat straniu ! După toate astea, nu credeam că mai pot fi uimită de ceva. Știam deja că e ceva în neregulă cu mine. Dar fenomenul de duminica trecută încă îmi mai umbla prin minte.

Duminica era ziua în care clonele aveau un program mai special. Aceasta era singura zi în care luam ore. Nu învățam mare lucru, mai ales că ducesa Anemona nu vroia să fim prea învățate, dar trebuia să știm măcar să scriem, să citim și să socotim. Astfel că o dată pe săptămână, în acea zi specială, venea la noi o bătrânică amabilă, o profesoară pensionată și ne explica tot ceea ce trebuia. Bătrâna locuia în cealaltă parte a orașului, dar nu avea cum s-o refuze pe ducesă. Nici nu trebuia să fie plătită pentru ceea ce făcea. În fond, teama localnicilor pentru această femeie era suficient de mare cât să i se supună cu orice preț.