The art of dreaming

v.

Stătea întinsă pe nisipul fierbinte şi privea confuză spre cer. Albastru, galben, portocaliu, roz şi la final roşu. Cerul dansa într-un limbaj hipnotic de lumini.

Ameți şi îşi închise ochii. O secunda, două, trei, patru şi în cele din urmă cinci. Deschise ochii şi privi cum stelele plutesc în vid printre norii mult prea pufoşi. De ce nu putea să întindă mâna şi să prindă unul, să îl pună pe un băț şi să îl prefacă în vată de zahăr? Îi plăcea să mănânce vată de zahăr de fiecare dată când ieşea în parc.

Din reflex, mâna-i atinse cerul şi smulse cel mai mic dintre nori. Fu uimită şi extazul o cuprinse, şifonându-l între degete şi creându-i zgârieturi ce răneau cerul. Îl strănse în pumn şi picăturile de ploaie începură să se rostogolească peste degetele sale.

Lăsă norul să cadă, secat de viață şi speranțe şi întinse mâna pentru a prinde o stea. Era atât de caldă încât nu o putu ține în palmă mai mult de zece secunde. O arunca dintr-o mână în alta şi îi făcea viața-i să se-nvârtă. Picioarele-i cedară şi se rupseră pe rând, căzând în poala ei.

Lăsă steaua rănită pe nisip şi privi spre cer. Ce mai putea încerca? Îi era frică să atingă luna. Era o divinitate mult prea mare pentru ea.

Zări un punct alb, diferit de toate stelele şi-l prinse între degete. Trase spre ea întregul cer şi universul deveni un vid pal.

Se panică şi încercă să aşeze la loc tapetul înstelat, dar eşuă şi rupse foaia în două. Universul era în mâinile ei, şifonat şi distrus. Ce făcu? Ce făcu? Ce făcu?

— Aissa. Aissa!

Ochii-i fulgerară şi se ridică-n şezut.

A fost doar un vis.

—

S-au întors? întrebă el blând.

— Au dispărut vreodată? oftă prelung.

Dar el s-a întors şi spera ca prezența sa aici să alunge toate acele vise care o secau de puteri. Şi totuşi ştia că asta nu se va întâmpla.