The art of dreaming

vii.

În fața ei se întindea cea mai frumoasă grădină fermecată. O crease cu mintea sa, iar imaginația îi zbura în cele mai îndepărtate unghiuri.

Privi cum un copac se năștea din praf de stele şi cum florile creşteau din împletituri de vise. Fluturii erau cusuți cu fir de aur şi zburau hipnotic pe lângă capul său. Atinse un fluture transformându-l în praf şi suflă în aer pentru a-l face să dispară.

Era lumea ei şi era mai frumoasă decât oricare alta. Îşi atinse rochița din mătase de culoarea fulgilor de nea şi îşi mişcă degetele de la picioare pentru a simți atingerea firelor de iarbă.

Înaintă prin grădina plină de flori minunate şi începu să le numele. Trei trandafiri, două iasomii, o lalea. Şirul se opri când două zâne zburară printre petalele florilor.

Ridică un deget în aer şi privi uimită zâna ce se aşeză pe mâna sa. Era o ființă atât de plăpândă, îmbrăcată în veşminte albe, aripi de catifea şi păr presărat cu praf de stele. Iubea inocența sa la fel de mult cum iubea să îşi creeze propria lume.

Şi dacă tot era lumea ei, putea să îşi imagineze ce vrea, nu?

Închise strâns ochii şi îşi imagină un câmp deschis plin de flori şi licurici. Când deschise ochii, privi întâi luna ce umplea cerul mult prea singuratic, apoi ochii ei zburară împreună cu micile puncte de lumină ce o înconjurau.

Întinse mâinile şi făcu trei piruete. Stelele atingeau firele de iarbă ce se-ntindeau spre cer, pentru a-l îmbrățişa. Îi ajungeau până la brâu şi îi gâdilau pielea de catifea cu mişcări line.

Luă o floare de iasomie şi o mirosi cu ochii închişi. Parfumul său îi mângâie inima şi se simți împlinită. Se simți iubită pentru şaisprezece secunde.

Dar nici mireasma florilor şi nici frumusețea licuricilor nu îi puteau alunga singurătatea. Era precum cerul. Observa tot, orice detaliu ce alcătuieşte o ființă, încât se uita pe sine.

Iar singurătatea îi rodea trupul pe dinăuntru, până în măduva oaselor. Îi rupea arterele şi le incendia în focul morții.

Ochii-i fulgerară şi se ridică-n şezut.

A fost doar un vis.