The art of dreaming

ix.

Lumina lunii prevestea necazuri prin fereastra mică din propria-i cameră. Se zvârcoli sub aşternuturi şi îşi şterse excesul de transpirație de pe față. Coşmarurile deveneau tot mai brutale.

Închise ochii şi îi apăru aceeaşi imagine tulburătoare, ce îi întorcea stomacul pe dos şi îi făcea inima să bată-n gol. Urlă, dar nu deschise ochii, iar pleoapele zăceau acum într-un ocean negru. Era o linişte mormântală şi încercă în cele din urmă să îşi rupă ochii, dar nu reuşi.

Zbieră disperată după ajutor, îşi aruncă mâinile după salvare şi zgâria aşternutul cu urme de sânge. Se zbătea în propriul trup în care rămase captivă o viață întreagă.

Luna râdea de ea, iar stelele plângeau şi îşi dădu seama că e la fel de egoistă precum soarele. Se strâmbă din cauza dureri şi o rază a lunii îi arse spatele.

Se rostogoli şi se târî până pe holul casei, unde sângele i se vărsă pe scări când căzu în gol. Gemu înfundat şi se zbătu pentru ultima oară, înainte să țipe până când plămânii săi dispărură în propriul strigăt.

Auzi paşi şi numele său fusese strigat. Buzele-i erau lipite precum două piese ale unui puzzle pe care nu îl putea desface şi cuvintele-i loveau cutia craniană.

Îşi simți lacrimile în capul pieptului, dar cum le putea da drumul când ochii săi nu priveau universul? Erau cusuți cu fire sângerii pe care doar două buze calde le puteau rupe.

Corpul său pluti şi simți că zboară. Murise şi se ridica spre cer? Încă simțea durerea şi sângele-i curgea prin vene.

Auzi sirenele salvării şi capul său lovi un material tare, înainte să cadă de tot în întuneric.

Se trezi două ore mai târziu, cu ochii la fel de negri şi gura la fel de uscată. Se zbătu şi strigă din nou, dar o voce blândă o opri şi îi şopti să deschidă pleoapele. Ascultă linia melodică ce îi răsuna în minte şi fu orbită de lumina salonului. Unde se afla totuşi? A ajuns în rai, iar îngerul său păzitor a urmat-o? Oare el era?

Vedea în ceață totul, dar recunoscu ochii albaştri ai băiatului, iar inima îşi acceleră ritmul lin. Închise din nou ochii, fiindu-i prea frică să îi privească chipul.

Mâna lui se aşeză pe obrazul său şi o obligă să îl privească. Deschise leneş ochii şi clipi des pentru a alunga ceața.

— Sunt aici, o asigură, iar lumea păru pe moment un loc mai bun.

Se ciupi o dată, de două ori, de trei ori.

Îşi strânse ochii şi nu-i deschise decât atunci când numărătoarea trecuse de o sută.

Nu a fost un vis.