Astăzi trebuia să mă duc cu Shane şi Bea l-a cumpărături dar m-ai întâi trebuie să vorbesc cu tata pentru că nu m-ai vreau să fiu controlată de el. Ştiu că prima dată nu l-a plăcut pe Shane dar poate o să ajungă să îi placă la fel de mult cum încep eu să îl iubesc. Ajung în faţa clădirii de birouri a tatălui meu şi imediat ce trag aer în piept intru în clădire mergând fix spre lift. Toată lumea mă cunoştea aşa că nimeni nu putea să îmi interzică să intru în clădire decât dacă tata nu vroia să mă lase. Când ajung în faţa biroului tatălui meu dau de secretară lui Martha care era o bătrânică de vreo 55 de ani care putea să spună că face parte din familia noastră pentru că toţi o iubim.
- Scumpo ce bine îmi pare să te văd.Ai m-ai crescut de când te-am văzut ultima dată, murmură ea şi eu îi zâmbesc în timp ce o prind în braţe.
- Şi mie mi-a fost dor de tine Martha, îi spun eu apoi o sărut pe obraz.
- Tatăl tău este înăuntru şi este foarte nervos, spune ea şi eu îmi dau ochii peste cap.
- Când nu este el nervos? O întreb eu râzând în timp ce mă îndrept spre uşa biroului.
- Mda ai dreptate, murmură ea şi îmi face cu ochiul.
Deschid uşa şi intru în birou aşteptând oricând să nu mă trezesc cu ceva în cap pentru că atunci când tata este nervos este foarte imprevizibil.
- Ţi-am spus că nu îmi pasă. Te întorci acasă sau mă jur că o să vin după tine, ţipă el şi îmi dau seama că vorbeşte la telefon dar nu îmi dau seama cu cine.
-...
- Lena ce naiba, doar pentru asta tu vrei să mă părăseşti, aud vocea ţâţâi şi pentru prima dată îmi dau seama că sună aşa de raniţă şi oarce de ce mama vrea să îl părăsească pe tata.
-...
- Bineînţeles că îmi pasă de fericirea lor, sunt copiii mei scumpo dar nu pot să suport să ştiu că ea este cu acel huligan. Până la urmă trebuie să afle adevărul, spune tata şi eu îi dau seama că vorbeşte despre Shane.
-...
- Te iubesc, bineînţeles că te iubesc. Ştii foarte bine că eşti totul pentru mine iubito. Fără tine simt că nu am aer şi că viaţa mea se termină. Te rog întoarce-te acasă, murmură tata şi doamne îmi venea să plâng din cauza cuvintelor pe care le spune.
Mama şi tata sunt cei mai ciudaţi părinţii pe care îi poate avea cineva.Se iubesc aşa de mult şi pe noi la fel şi ne-au arătat mereu asta.
- Iubito te aştept acasă acum trebuie să închid, se pare că Lena a venit să mă vadă, spune tata şi îmi dau seama că se uită la mine în timp ce închidea telefonul.
- Trebuie să vorbim, îi spune eu serioasă în timp ce mă aşez pe scaunul din faţa biroului.
- Spune, murmură tata la fel de serios ca mine.
- Nu îl iubesc pe Conner, nu o să mă împac niciodată cu el aşa că termină odată să îi asculţi tâmpeniile, tip eu la el.
- Dar nici nu te las să fii cu un nenorocit la Shane, mârâie el la mine.
- Şi mă rog de ce? Pentru că nu are bani? Să ştii că banii nu sunt totul, tip eu la el.
- Nu este vorba de bani, murmură el şi îmi aruncă un dosar în faţă.
Mă uit la el câteva secunde să îmi dau seama dacă să îl deschid sau nu apoi trag aer în piept şi încep să citesc ce scrie. Erau foarte multe date despre Shane, de la moartea mamei lui, la faptul că a crescut în orfelinat şi că are cazier.Se pare că Shane a fost închis şase luni pentru că a bătut un tip până l-a băgat în spital. Nu scria motivul, dar dacă Shane a recurs la un astfel de gest sunt m-ai mult ca sigură că a avut un motiv foarte bun.
![](https://img.wattpad.com/cover/54545602-288-k543915.jpg)