Zâmbește! » l.t.

0.2

"Deci tu chiar ai fotografiat-o pe profesoara de matematică în timp ce a căzut pe gheață?"

Louis dă afirmativ din cap făcând-o pe Madeline să pufnească necontrolat în râs. "Esti incredibil."

"Mi se spune des." ridică lejer din umeri. "Tie ce îți place să faci în timpul liber?"

"Să scriu."

"De ce?"

"Mă eliberez."

"Mai explicit?" întreabă luând o gură din cafea.

"Mă eliberez și simt că doar când scriu pot să-mi dai drumul la gânduri. Nu-mi mai pasă de ce sau cine e în jur, știu că nimeni nu mă judecă sau mă critică după cum scriu.. îmi creez o lume proprie în care sunt liberă să mă joc cu orice obiect, să-i dau viată, sa-i iau viața; mă simt puternică și că însfârșit am control asupra unui lucru. Nu am limite, nu am reguli. Totul e atât de frumos și totul are o frumusețe aparte." lasă un oftat să i se strecoare printre buze "în schimb, sunt groaznică la vorbit." râde ușor, după care face o pauză și se încruntă "adică nu groaznică la vorbit, dar mă bâlbâi uneori sau nu-mi găsesc cuvintele și.."

"Am prins ideea." Louis îi zâmbește ușor.

"Sper."

"Stai." o întrerupe imediat. "Lasă-mă să-ți fac o poză."