Zâmbește! » l.t.

1.5

"Uh, Louis!" aleargă în ultimul moment Madeline către băiat.

"Da?"

"Uhm pot să te rog ceva?"

"Sigur."

"Poți, ăhm poți te rog să-i spui mamei tale să treacă pe la mătușa mea deseară?"

"Da..." răspunde ușor neîncrezător gândindu-se despre ce ar putea mama lui să vorbească cu mătușa ei. "Da, pot."

"Uh okay, mulțumesc mult." respiră ușurată, bucurându-se că nu a pus mai multe întrebări.

Până la urmă, discuția pe care trebuiau să o poarte era una nu tocmai auzită pe la oricare colț și era un subiect destul de sensibil pentru Madeline.

După ce ș-au luat la revedere, Louis a intrat în mașină și a plecat către casă oprindu-se ocazional să mai facă vreo poză, două, însă gândul îi era pentru ce mama lui, avocată, putea vorbi cu mătușa lui Madeline, o simplă casincă după câte știa el.