Zâmbește! » l.t.

1.4

"Neața Mads'."

"Ooh, porecle noi?" râde Madeline în timp ce se așează pe scaun și aruncă plasele pe jos, respirând încă greu de la fugă.

"Dap. Maddie, Mads, Maden, Madely, Ma-"

"Am înțeles, Lewis."

"Nu Lewis!" își dă ochii peste cap și oftează dramatic, gestul făcând-o pe Madeline să râdă. "Ce e asta?" își centrează atenția spre jurnalul din piele maro al fetei.

"Ah nu, nu, nu. Nu asta." fata întinde mâna, însă el a fost mai rapid și a reușit să-l apuce înaintea ei. "Louis!"

"Doar mă uit prin el, nu fac nimic!"

"Nu in ăla!"

"Madeline." spune calm. "E doar un caiet sau ce e. Nu te agi-"

"Nu e doar un caiet!" pufnește nervoasă. "Dă-mi-l."

"Nup."

"Louis." se ridică de pe scaun amenințător. "Da-mi-l."

"Hai Madeline, nu te agita așa de tare, e doar-"

"Nu e un 'e doar', înțelegi?" ridică tonul, atrăgând câreva priviri de la cei din jur.

"N-o să ți-l dau." protestează Louis calm, însă Madeline se agita și mai tare chiar dacă băiatul nici măcar nu apucase să citească ce scrie pe copertă.

"Dacă nu mi-l dai în trei secunde jur că îți rup testiculele și te spânzur cu ele." vorbește cu o expresie cât se putea de serioasă, lucru ce l-a împins pe Louis să-i arunce imediat carnetul în față. "Mulțumesc." zâmbește inocent și se așează la loc.

"Mă sperii fată..."

"Și tu pe mine, Louis. Și tu pe mine."

Din nou, vorbele fetei aveau mult mai mult înțeles decât putea Louis să-și dea seama, însă aceasta era și intenția lui Madeine.