Zâmbește! » l.t.

0.3

"Și de unde pasiunea asta pentru fotografie?" întreabă Madeline curioasă privindu-l pe Louis fix.

"Înainte să pățesc un lucru destul de urât cu tatăl meu. Mi-a făcut cadou aparatul ăsta." îl ridică în mână și zâmbește, amintiri inundându-i mintea.

"Ce s-a întâmplat cu el?"

"Prea multe întrebări pentru o singură zi." răspunde evitându-i privirea.

"Ugh. Bine." Madeline își dă ochii peste cap încercând să imite un gest dramatic, eșuând groaznic pentru că a pufnit din nou în râs.

"Acum de ce râzi?"

"Mi-am amintit de o fostă colegă." chicotește în timp ce dă absentă cu piciorul într-o piatră. "Nu e amuzant?" își ridică privirea către el și se oprește din mers.

"Ce să fie amuzant?" întreabă, încă neobișnuit cu schimbările destul de bruște de stare ale fetei.

"Cum oamenii trec dar amintirile rămân. După, ajungem să stăm înecați într-o baltă de lacrimi și să regretăm că am irosit momente prețioase în care puteam să facem amintiri, rămânând doar cu.. pagini albe." trage aer în piept și continuă vorbind rar "Viața e o carte, iar noi din toate lucrurile posibile alegem să o lăsăm plină de pagini goale. O irosim."

Louis nu știa la ce se referă, dar avea dreptate. "Hai să colorăm." a spus, cu speranța că Madeline îi va înțelege tentativa de continuare a micului ei 'discurs', însă a eșuat teribil făcând-o din nou să râdă.

"Bine." răspunde într-un final cu un zâmbet larg ce lăsa la iveală o gropiță până acum neobservată. "Dă-mi aparatul."

"Pofitm?" întreabă Louis nedumerit, doar ca tânăra să-i apuce obiectul legat în jurul gâtului de banda neagră.

"Zâmbește !" strigă, după care se aude un click vag, fața derutată a lui Louis rămânând memorată în aparat.