Kyle pov.
Iau din nou pachetul de pe masă şi scot o ţigară.Este a treia în seara asta, dar cui îi pasă. Într-un final apare şi Blake, coborând scările.
-Tuh.. se apropie dându-şi ochii peste cap.
-Cum e?
-Presupun că e mai bine decât credeam..
-E ok atunci.
-Mhm.Nu a plâns foarte mult, după ce i-am explicat mai bine a început să ne creadă, totul a decurs ok.
-Atunci înseamnă că ce e mai greu a trecut.
-Să sperăm...deşi, cine stie ce o mai aşteaptă.
Îi arunc pachetul lui Blake şi îl prinde fără să îi dea atenţie.Aprinde ţigara, iar liniştea ne cuprinde.
-Totuşi cum facem cu Rivola? îl întreb
-Sincer, nu mă aşteptam să intervină.După ultima ceartă cu Alpha şi plecarea neaşteptată, nu credeam că o să mai aud de ea.A spus clar că nu se mai întoarce până nu găseşte o nouă Lună.. se opreşte înainte să termine propoziția, parcă realizând ceva.
-Doar nu crezi.. spun surprins.
-Orice e posibil. ultimele cuvinte ne lasă pe amândoi într-o tăcere rece.
Singurele sunete care mai umplu încăperea vin de afară. Vântul bate cu atâta putere, parcă prevestind ceva rău.
Are dreptate, orice e posibil; de la faptul că e un simplu om, până la ideea că ar putea fii o viitoare Luna.Dar dacă Rivola a reuşit să ajungă la ea, înseamnă că e ceva mai mult de atât.
-Tocmai de aceea trebuie să stăm lângă ea să o protejăm, să nu se mai repete incidentul de la bal...
-Sau cel de acum câţiva ani. deşi o spune pe un ton nepăsător, ştiu ce gândeşte.
-Chiar şi după atâţia ani, încă te învinovăţeşti.
Tot ce face e să privească în gol, melancolic.Nici măcar nu mă bagă în seamă.
-Încetează să o mai faci.Van si Nathan au spus clar că nu aveai ce să faci în situaţia aia.Ea a decis asta, nu puteam să ne întoarcem împotriva cuvântului ei.
-Ştiu..dar totuşi.Dacă eram mai puternici atunci.. Poate puteam să facem ceva.
-Uh, frate, revino-ţi, nu e momentul să fi deprimat.Ar trebui să stai cu ochii în patru.Încă nu suntem feriţi de niciun pericol.
Doar dă din cap absent, trăgând prelung din ţigară. Doar el ştie la ce prostii se mai gândeşte.Deşi ne cunoaştem de când eram mici, nu pot să ghicesc tot ce îi trece prin minte.
Încă țin minte prima dată când ne-am cunoscut..sau mai bine spus prima bătaie cu el.Normal că am vrut să ne demonstrăm cine e mai puternic, însă amândoi am sfârşit cu răni nu foarte drăguţe. Desigur că nu a fost destul ce ne-am facut unul altuia, pentru că dupa ce Rivola şi Aliona au aflat de mica încăierare, ne-au certat cât să ne ajungă pentru un an. Acum că mă gândesc la asta, e destul de amuzant.
-Hei Blake, mai ţi minte când Aliona te-a certa pentru că ti-ai luat bătaie de la mine, ai stat toată săptămâna cu botul pe labe.
Se întoarce cu faţa înspre mine, parcă puţin deranjat de ultima parte a frazei.
-Ce tot vorbeşti acolo!Din câte ştiu eu, te-am bătut măr.Ai avut nevoie de recuperare intensivă ca să iti aduci aminte cine eşti.
Îmi dau seama că deja e captat de subiect şi începem să râdem, amintindu-ne ce praf eram pe atunci.
CITEȘTI
Downward <Pauză>
Ficção GeralO fată de numai 16 ani, care fară să-și dea seama devine conducătoare prin descendență a unei haite de lupi. Aceasta în timp învață să se descurce în preajma unor fiare care ar devora-o intr-o secunde. Ajutată de cei doi Protectori ai ei , ea descop...