Downward <Pauză>

Lupta...

            ...Alerg de ceva vreme pentru că deja simt cum adrenalina îmi curge prin vene.Cred că idea cu "fugitul prin pădure" nu e una atât de buna. Dar pentru că sunt deja obosită ,hotărăsc să mă opresc.

 Mă uit în jurul meu să fiu sigură că am scăpat de lup. Se pare că nu este prin preajma, așa că mă duc lângă un copac din apropiere ca să mă odihnesc.Mă sprijin de el și alunec ușor până când  simt pământul sub mine.Răsuflu ușurată că însfârșit pot să mă calmez după atâta alergatură. Mă uit prin prejur să văd dacă știu pe unde mă aflu. Vin des prin pădure , deci cunosc unele locuri, dar prin partea asta nu am mai fost . Se pare că lupul m-a dus destul de departe încat să mă pierd și să nu știu pe unde să o iau.

 Gândindu-mă la lup, îmi aduc aminte de Nick. L-am lăsat singur acolo, speriat. Probabil că încă mai este pe jos, dormind în timp ce eu fug de un lup mare și fioros. Cred că a căzut destul de tare și s-a lovit la cap , având în vedere că lupul s-a urcat peste el. Totuși,era mai bine decât la mine.

Încă fiind pierdută printre gânduri ,nici nu realizez că frunzele au început să foșnească,dar nu din cauză vântului. Mă întorc să văd ce este aplecându-mă ușor pe lângă copac. Fac ochii mari când văd corpul mare și impunător care stă în fața mea mârâind nervos. Privirea îmi rămâne înghețată pe lupul cenușiu care se apropie periculos de mult de mine.

 Privirea lui parcă trece prin mine, astfel îmi dau seama că defapt mârâie la ce se afla în spatele meu. Find deja pe jos și stând în genunchi, a  fost destul de ușor să mă întorc. Acum pot observa în stânga mea un corp mare , cu o blană albă ca zăpada. Un lup, la fel ca și cel cenușiu , se uită peste mine și începe să-și arate colții celuilalt lup.

    -Oh, super, se pare că am ajuns în mijlocul unui conflict!! spun cu puținul sarcasm care mi-a mai rămas, dar tot ce se poate auzii în glasul meu este frica. Mă simt ca o victimă. Mă uit când la unu când la altul, urmărindu-le fiecare mișcare; și se pare că și ei fac la fel, deoarece când am încercat să mă ridic încet în picioare , cei doi și-au întors privirea spre mine. Mă simt amenințată, așa că decid să las planul cu fugitul deocamdată deoparte și să stau liniștită. După ce se conving că nu o i-au la fugă, ochii lor se mută de pe mine, ajungând unul împotriva celuilalt.

 Înainte să-mi dau seama,lupul alb era deja peste cel cenușiu încercând să-l muște de gât. Acesta îi prinde coada celui alb și îl mușcă. Se pare că atât de tare încât l-a făcut să se dea jos de pe el și să facă câțiva pași în spate. Urmează o pauză de câteva secunde... Timp care îi este de ajuns lupului cenușiu ca să sară înspre celălalt.Cei doi sunt deja într-o luptă continuă, eu find atentă la cum se rostogoleau printre frunze încercând să se rănească unul pe altu.

 Între timp, fără să-mi dau seama, neatenția lor mi-a lăsat o portiță de scăpare. Așa că mă ridic încet în picioare, încercând să mă urc în copacul care acum câteva minute era foarte confortabil.Am noroc că prima creangă nu este foarte sus, astfel că reușesc cât de cât să mă cațăr pe ea. Rochia mă cam încurcă la urcat, findcă mi se tot agață în așchile copacului.  Când ajung la a treia creangă decid să rămân acolo. Până jos nu este mult, de la pământ până la creangă find aproximativ  2 metrii jumătate, deci pot să sar fără să-mi rup ceva.

 De unde stau, pot vedea destul de bine bătălia care se desfășura. Amândoi lupii se pare că încercau să lupte până la sfârșit, utimul care rămâne lua "premiul" acesta probabil fiind eu, desertul. Dar dacă lupului cenușiu îi era foame, de ce nu la mâncat pe Nick?ar fi fost o pradă ușoară, având în vedere că deja era leșinat... 

       Totuși observ că cei doi au devenit obosiți deoarece fiecare stătea într-un colț, lupul cel alb fiind în dreapta mea, iar cel cenușiu în stângă. Amândoi respiră greu, dar nici unul nu își lua privirea de la celălalt.Îi studiez să văd dacă au ceva răni sau zgârieturi, observ că cel din stânga își ține piciorul drept din fata strâns, semn că este rănit, cel mai probabil îl are scrântit. Celălalt are o rana destul de mare la gât în partea stângă, care sângera, probabil fiind mușcat în timpul luptei.

       Acele râni trebuiau neapărat tratate, sau măcar puțin îngrijite. Fără să mă m-ai gândesc la ceea ce fac, sar de pe creanga pe care stăteam, și cad în picioare sprijinindu-ma în mâini, chiar între cei doi lupi care vroiau să sară iarași unu pe altu. Aceștia s-au oprit din mârâit, uitându-se urât la mine, ne știind ce urmam să fac...