Istoria Unei Iubiri De-o Viață

14. Accident

A doua zi, m-am trezit repede și am văzut ca aveam iar un mesaj de la Jonas.
Bună dimineața ,adormito. Privește pe geam sa vezi cât de minunat e și îmbrăca-te repede. E târziu.
Ce târziu? Unde mergeam? A. Da. Am uitat. Azi era luni și trebuia sa mergem la școală.
Am zburat repede pe ușa fără sa ma mai uit pe geam. Eram sigura ca e tot în gradina și mă așteaptă.
Așa ca am fugit repede (tot în pijamale, dar aveam o vesta pe mine) sa îl văd pe Jonas.
Dar unde era?
Urgent i-am scris:
Neata. Unde ești?

Sunt la colț. Te aștept. Ești gata?

Ce? Ce sa fiu gata? Nu ești în grădină?

Nu. Te aștept la colt sa te conduc la școală.

Ok. Poi acum fug repede sa mă îmbrac. De ce nu vii încoace?

Am o mica surpriza pentru tine.
Și nu vreau sa ne vadă ai tăi.

Bine. Ajung în 10 minute acolo.

Am fugit efectiv sa mă îmbrac. Am făcut un dus ultra rapid și apoi mi-am luat niște haine din dulap și am fugit fără sa mai mănânc. Doar mi-am pus un sandviș în ghiozdan (da, ghiozdan. Îmi plac ghiozdanele pentru ca sunt mai practice decât gentile. Și oricum de la genți poți sa faci scolioza) și am plecat.
Am pornit în fuga spre Jonas . Mai aveam doar putin și ajungeam. Oricum o sa întârziem, dar tot mă grăbeam. Urma sa trec strada și l-am văzut pe Jonas cum ma aștepta. Am început sa merg spre el și l-am văzut cum fugea spre mine. Ochii lui erau bucuroși și apoi am observat o spaimă foarte mare în ei. M-am întors sa văd de ce era speriat și ....... asta e tot ce îmi amintesc.

Jonas povestește:

O așteptam pe Ruth sprijinit de gard și mă gândeam cât de dor îmi e de ea. Apoi am vazut-o și am început sa merg spre ea. Era exact pe trecerea pentru pietoni când a apărut o mașină gonind cu turbare. M-am speriat și am început sa alerg spre ea.
Dar prea târziu. Mașina a izbit-o puțin îl lateral și am auzit îngrozit un pârâit înfricoșător.
Și Ruth zăcea întinsă pe jos. Am mers repede la ea și am verificat sa văd dacă era conștientă.
Am strigat, dar nu răspundea. M-am speriat și am început sa țip.
- Ruth, Ruth, trezește! Nu muri te rog! Sunt aici! Te iubesc mult, nu muri!
Credeam ca o sa moara pentru ca era destul de palidă si era plin de sange pe jos. Piciorul ei stâng stătea într-o poziție nefireasca și m-am temut sa o mișc. In plus, parcă i se vedea osul si eram speriat. Respira și pulsul era destul de regulat. Când m-am asigurat ca piciorul era singura lovitura mai gravă, am telefonat de urgenta 112.
Intre timp șoferul oprise și se uita panicat la mine. Avea abia vreo 25 de ani și era tare speriat. Se tot bâlbâia ca nu a vazut-o pe Ruth și eu l-am ignorat. Trebuia sa mă concentrez sa o ajut pe ea. Am telefonat la serviciul de urgență. Acolo am fost întrebat tot ce știu și am solicitat o ambulanță. Am explicat cum am văzut eu întregul incident și apoi am așteptat. Urma sa vina politia și o ambulanță. Întâi au ajuns polițiștii și au făcut câteva poze și au vorbit cu șoferul și cu mine, iar la câteva minute a ajuns și ambulanța. I-au imobilizat piciorul lui Ruth într-o atela și apoi m-am urcat și eu acolo. Nu puteam sa o las singura chiar dacă era inconștiență. Am privit cu atenție la fata ei și am observat pe frunte o mica tăietură pe care nu o remarcasem pana acum. Dar era destul de zgâriata pe față și îi curgea sânge din tăietură de pe frunte.
Am ajuns în câteva minute la spital și Ruth începea sa își revină. Deja se mișcă, dar m-am străduit sa o țin cât mai nemișcată. Sa nu se lovească mai tare. Apoi a fost preluată de doctori și eu am rămas în sala de așteptare. Apare doctorul și îl întreb cum e. Îmi spune ca piciorul e rupt și trebuie pus în gips, iar tăietura de pe frunte cusută. Mai avea ceva vânătăi, dar nu era foarte grav. O sa își revină, și cu piciorul o sa fie mai greu.
Cat timp lui Ruth i se punea ghipsul și era cusută, am mers sa o caut pe mama ei și sa îi spun. Nu puteam sa o sun, așa ca am mers acasă la ei.
Știam de la Ruth ca mama ei intra în panica dacă aude de accidente. Dar cum puteam sa îi spun?
Am ajuns la ei și tot nu aveam nici un răspuns. Bine ca era James acasă. Era afară și am  vorbit cu el. Mi-a spus ca vorbește el cu mama lor și o sa meargă imediat la spital.
Și m-a invitat sa merg și eu cu ei la spital. Normal ca am acceptat și intre timp am mers in bucătărie sa o vedem pe "mama soacră". Era tare liniștită, dar când a aflat de Ruth a izbucnit în plâns și tot îmi zicea sa mănânc prăjituri. Și nu am așteptat o alta invitație. Îmi era foame și dacă urma sa stau toată ziua cu Ruth aveam nevoie de energie multă.
Am mers la spital după aproximativ o jumătate de oră cât i-a luat mamei lui Ruth sa se liniștească și sa decidă sa mergem la spital.
Ruth era conștientă și i-am explicat ce s-a întâmplat.
Ea spune ca nu își amintește nimic. Oare nici când i-am zis ca o iubesc?
Dacă nu, o sa îi spun eu oricum când o sa fim doar noi doi.
Acum eram concentrat sa o susțin moral pentru ca mama ei și James nu prea se descurcau. Am tinut-o de mana pentru ca nu puteam sa o iau în brațe. Și i-am povestit. Nu mai știu ce sau despre ce, dar probabil tonul era unul liniștitor fiindcă părea ca doarme și zâmbea.

Ruth povestește :
Eram întinsă undeva și simțeam o usoara amețeală. M-am străduit sa deschid ochii și îmi simțeam capul amorțit și un picior care părea ca nu mai e al meu.
Am deschis ochii și primul lucru era fața lui Jonas. Se uita la mine așa de frumos, dar puteam sa văd ca e speriat. Nu prea știam ce se întâmplă și eram speriată. Apoi am văzut ca eram la spital și ca era și mama pe acolo. Și m-am liniștit. Mă gândeam ca am făcut eu ceva ca doară sunt atât de amețită.
Tot ce îmi aminteam era o durere mare și ca am simțit gust de sange pe buze. Și ochii lui Jonas care se uitau îngroziți la mine. Și îmi aminteam vag ca zicea ceva. Parcă zicea ca mă iubește, dar dacă doar îmi imaginam? Și nu puteam sa îl întreb.
Deci m-am concentrat asupra mamei care vorbea cu un doctor. Se pare ca aveam un picior rupt și o tăietură pe undeva. Nu simțeam nimic decât amorțeală.
Apoi urma sa plecam acasă și mama l-a trimis pe James sa aducă mașina. Și intre timp Jonas m-a luat în brațe și m-a pus pe un cărucior. Și mă tot ținea de mână. Și îmi plăcea foarte mult. Și la el în brațe era așa de bine și de minunat și mă simțeam în siguranță, nu ca în scaunul ăla ciudat. Mă temeam ca o sa cad. Dar nu. A fost ok și am ajuns jos unde era James cu mașina. Din nou m-a luat Jonas în brațe și mi-am lăsat capul pe pieptul lui și îi auzeam inima cum bate tare tare. Cred ca îi era teama sa nu mă scape și sa pățesc ceva.
Oricum am mers acasă și tot Jonas m-a dus pana la mine în pat. Și apoi a stat la povesti cu mine. Și era așa de bine și de liniștit ca am adormit cred. Cand m-am trezit Jonas era plecat și mama mi-a spus ca o sa revină mai târziu sa vadă cum ma simt.
Era așa de minunat sa știu ca îi pasa.
Am mâncat și apoi am stat în pat. Doară nu puteam sa fac nimic altceva. Am citit puțin din Biblie și i-am mulțumit lui Dumnezeu ca nu a îngăduit sa mor și ca m-a păzit. Și L-am rugat sa facă sa cresc spiritual în acesta încercare. Și sa îmi dea răbdare. Și apoi am început sa visez. Și în toate visele mele era Jonas și ochii lui minunat de verzi și de expresivi.
Și îl așteptam să vină să îl mai văd. Nu știam pe unde era telefonul meu drag, dar probabil era distrus tot.
Și nu puteam sa îi dau mesaje așa ca doar așteptam și mă rugam.
Era minunat sa știu ca mă pot baza pe el. Fiindcă mama încă nu își revenise de tot și James era plecat. Și a fost totul frumos și bine. Și așa am aflat ca el mă iubește si că și eu îl iubesc chiar dacă nu eram sigura ca îmi spusese ca mă iubește.

Va mulțumesc pentru ca ați citit și pentru voturi.
Și acum un mic anunț.
Având în vedere ca sunt clasa a 12-a și ca o sa susțin o admitere grea de tot, o sa cam las scrisul povestii și o sa mă concentra mai mult pe învățat.
Sper ca v-a plăcut și o sa încerc sa mai scriu în vacante dar nu promit nimic.
Noapte bună / O zi frumoasa!
Și mulțumesc pentru înțelegere