Istoria Unei Iubiri De-o Viață

10. Romantism ascuns în frunze

- Hey. Îmi place sa te văd așa de vesela. O sa intru, dar nu foarte mult. E mai frumos afară, mai ales dacă sunt și frunze, răspunde el și pornim amândoi spre casă.
Ajunsi în casa, servim prăjitură și suc de mere, iar eu mă grăbesc sa mă îmbrac cu haine mai vechi pentru ca urma sa mă murdăresc și clar nu puteam sa strâng frunze cu o fustă așa frumoasă.
Revin imediat și îl surprind pe Jonas în timp ce povestea relaxat cu mama și manca prăjituri cu nemiluita. În ritmul ăsta nu o sa mai avem desert la cină.
- Domnul Mitchell, poftiți la treabă! îi zâmbesc eu șugubăț.
- Am înțeles, șefa. Sa trăiți, intra el în joc.
Băiatul acesta reușește sa mă înțeleagă foarte bine și se prinde ușor când glumesc. Și mă tachinează și știe glumi.
Eu apreciez foarte mult oamenii care au simțul umorului și care știu sa se bucure în orice moment din viață. Și Jonas făcea dovada de aceste lucruri până acum.
Am ieșit amândoi afară și am mers sa caut niște maturi uriașe cu care maturam prin curte. Chiar erau mari și greu de mânuit. Și eu eram foarte predispusa sa mă împiedic de coada lor.
Dar clar nu i-am spus asta lui. Doar i-am dat o matura și i-am arătat cât trebuie sa strângem. Erau o mulțime de frunze. Dar măcar nu bătea vântul și asta era bine.
Am început amândoi sa strangem frunze și culmea, parcă nu avusesem nici o problemă cu măturatul. Uram maturile pentru ca nu le puteam folosi. Și acum le manuiam de parcă toată viața am făcut acest lucru. Și mai și fredonam.
Și dacă eu lucram mult și cu spor (după umila mea părere), Jonas chiar făcea minuni. A maturat de patru ori cât mine. Și nu mai erau frunze rătăcite prin curte. Doar o mare grămadă lângă noi. Era uriașă și nu știam cum o sa le ducem de acolo. Trebuia sa le punem în saci și apoi sa îi târâm pana la tomberonul din curte.
Mă simțeam așa de liniștită și fericita ca am terminat cu frunzele încât nu l-am observat pe James în spatele meu decât după un splendid :
- Baaauuuuu! strigat tare.
Am țipat și i-am sărit în brațe la Jonas. Și el nu era deloc pregătit pentru așa ceva, așa ca am aterizat amândoi în frunze. Bine ca nu am căzut pe jos. Dar acum aveam multe frunze prin par și cred ca arătam de coșmar. Și partea cea mai urâtă era ca Jonas și James râdeau de parcă asta ar fi fost o gluma buna. Și nu cred ca nu era, dar pur și simplu eram foarte furioasă și tristă. Și dezamăgită pentru ca trebuia sa strâng frunzele din nou. Bine ca nu erau prea departe.
Și cu doi spiriduși neastâmpărați precum fratele meu și proaspăt coruptul Jonas, nu aveam nici o șansă. Au început sa mă gâdile și eu nu m-am putut abține. Am izbucnit în râs și mă tot gândeam < te rog opreste-te, frunzele alea au nevoie sa fie strânse. Ne mai jucam după >.
Dar spre necazul meu, partida de râs și gâdilat a continuat încă o jumătate de oră.
Pana când teama mea a devenit o crunta realitate. Vântul a început sa bata cu forța și am văzut trista de tot, ca toate frunzele au fost împrăștiate din nou. Și acum erau și mai multe. Și începea sa se întunece. Și era frig.
- Vezi ce ai rezolvat cu glumele tale proaste? mă rostesc eu la James. Acum trebuie sa le adunam încă o dată. Și e târziu.
- Stai liniștită ca nu e nici o problemă. O sa îi sun pe mama și pe tata sa le spun ca stau puțin mai mult la voi. Și o sa ne ajute și James. O sa terminam repede, intervine Jones.
Și a fost destul de repede, dar ce chin. Vântul sufla cu putere și trebuia sa ținem frunzele cu mâna și sa le îndesam în saci. Și am înghețat.
Bine ca Jonas și James aveau simțul umorului și rasul provocat de glumele lor ne-a mai încălzit. Dar tot eram înghețați de la vântul înfiorător.
Am stat în casa încă puțin cât sa se încălzească Jonas, iar apoi am ieșit sa dam piept cu furtuna sau mai bine spus, cu vântul.
L-am condus pe Jonas o parte din drumul spre casa lui și deodată, am văzut ca se oprește. Se uita țintă la mine și deși era întuneric, am luat foc.
- Eu nu prea știu cum sa spun asta, începe ezitant. Dar mi-a plăcut tare mult sa te ajut. Și m-am simțit bine. Și cred ca as vrea sa stau mai mult în preajma ta. Și pentru asta am nevoie de acordul tău. Știu ca e cam prematur și repede, dar ai vrea sa fim prieteni? Adică prieteni mai speciali? Întreabă el și eu doar stau și mă uit.
- Adevărul e ca îmi place sa fiu cu tine și mă simt bine. Dar cred ca încă e prea devreme. Poate încercam o perioada sa vedem dacă merge. Și dacă merge, atunci da, mi-am plăcea, îi răspund eu și sunt uimită pentru ca am reușit sa spun atâtea cuvinte și nu m-am bâlbâit, deși eram tare emoționată.
Începe sa chiuie cu putere și eu simt nevoia sa îl iau în brațe. Așa ca exact asta fac. Și el mă tine aproape și amândoi ne uitam uimiți la luna plina care tocmai s-a făcut apariția. Și simt ca acest moment este unul memorabil și care merita savurat. Așa ca nu ne grăbim și tăcerea care se așterne intre noi spune mai mult decât orice altceva.
Și sunt așa de bucuroasă. Simt cum îmi bate inima în piept și parcă spune: < Doamne Îți mulțumesc pentru Jonas și pentru ca L-ai adus în viața mea>
Și chiar asta simt. O pace și o bucurie foarte mare. Sunt recunoscătoare pentru acest lucru și cred ca nu putea aceasta zi sa fie mai frumoasa de atât.
Îi spun la revedere lui Jonas și abia aștept sa ne revedem.
El mă privește:
- Te rog, da-mi numărul tău. Vreau sa îți trimit mesaje și vreau sa vorbesc cu tine. Cred ca știi deja ca sunt serios.
Dar eu încă nu am trecut complet peste teama mea, așa ca ii spun:
- Încă nu sunt sigura pe deplin, dar următoarea e 7,spun și fug repede spre casă.
- Ne vedem mâine, îl aud în spatele meu. Și mulțumesc!
- Hey! Dar ăsta nu e un da definitiv. E doar o încercare. Sa vedem cum iese. îi strig eu și îl aud cum oftează.

Și iată cum doar niște frunze au adus acest moment special în viața mea. Și iată cum pot fi niște frunze romantice.
O zi frumoasă/ Noapte bună sa aveți