Istoria Unei Iubiri De-o Viață

11. Plimbare cu bicicleta

Pentru mine era un lucru total nou. Adică era ceva neobișnuit pentru mine sa știu ca unui băiat chiar îi plăcea de mine în acel mod. Și ca dorea ăsta. Dar parcă nu puteam sa fiu atât de sigura. Și eram pragmatică. Și nu prea credeam ca poți sa te îndrăgostești așa dintr-o dată.
Dar încă o data Jonas îmi dovedi ca m-am înșelat. Încă de dimineață mă așteaptă la poarta și apoi mă conduce pana la școală. Bine ca era vineri și urma sfârșitul de săptămâna. Vinerea era ziua mea libera dacă pot sa spun așa. Adică nu aveam de o ajutat pe mama și eram libera sa fac cam ce doream eu, dar normal ca nu prea făceam nimic. Doar dormeam ca un urs toată după amiaza și mai citeam câteodată. Nu eram deloc hotărâtă ce ar trebui sau ce as vrea sa fac după liceu, deci nu aveam de învățat pentru admitere.
E de înțeles atunci de ce vinerea era ziua mea preferată din săptămână.
Și aceasta zi care urmează a fost și mai specială. În timp ce mergeam amândoi spre școală, Jonas m-a invitat la o plimbare cu bicicleta. Normal ca am acceptat, dar doar după ce l-am lasat sa se roage de mine un picuț mai mult.
Apoi i-am spus ca o sa mergem. Și când l-am văzut cât de încântată era aproape ca îmi venea sa țopăi pe acolo și sa chiuie de bucurie. Nu puteam sa înțeleg cum de îi plăcea sa își petreacă timpul liber cu mine, dar eram bucuroasă pentru ca mie îmi plăcea la nebunie sa mă plimb și sa stau și sa fac orice, doar sa fie și el pe acolo. Începeam sa țin la băiatul ăsta foarte mult. Și eram un pic speriată, dar am lăsat la o parte orice prevedere și am acceptat. Am stabilit sa ne vedem după ce plecam de la școală și mâncăm, apoi ne luam bicicletele și.... la plimbare.
Dar brusc am revenit la realitate pentru ca abia ce a sunat clopotelul de începutul orelor. Și, ca un făcut, nimic nu îmi prea mergea. Adică eram tot cu capul în nori și visam. Și m-am speriat foarte tare în ora de româna când profesorul a strigat tare:
- Ruth Ann Morgan!
- Da, domnule. Prezenta, zic eu. Dar el se incruntata la mine și îmi spune:
- Lucrarea ta. Ai luat 9,8. Și e cea mai buna dintre toate.
Eu m-am bucurat în sinea mea și din nou simțeam ca trebuie sa îi mulțumesc lui Jonas și lui Dumnezeu. Dar oare de ce era atât de încruntat profesorul ăsta? Nu puteam sa îl înțeleg deloc.
După am avut o mulțime de materii plictisitoare ca la școală. Și au trecut atât de greu și de încet. Parcă durau o veșnicie. În sfârșit am scăpat și am zburat efectiv spre casă. Am ajuns foarte repede și m-am băgat repede la dus pentru ca eram toată transpirata. Apoi m-am schimbat și am mers la masă. Și abia apoi mi-am amintit ca trebuia sa îmi verific rotile și frânele. Și cum Jonas tocmai a apărut la poartă, m-am hotărât sa le las așa și sa merg la risc. Oricum, ce puteam păți așa de rău?
Aveam o bicicleta roz cu sa de femei sau fetițe deoarece eu port întotdeauna fuste și acestea erau modele pe care le puteam folosi cu fustă.
Deci am plecat. Și la început simțeam ca bicicleta merge un pic greu pentru ca nu erau rotile prea umflate și necesitau un efort mai mare. Apoi am început sa gâfâi și pufneam. Eram absolut terminată și Jonas nici măcar nu obosise deloc. Probabil și pentru ca bicicleta lui funcționa la perfecție.
Eu m-am dat jos și am început sa merg încet pe lângă bicicleta. Îmi simțeam toți mușchii întinși și abia mă mai țineam pe picioare. Și ca și cum nici ăsta nu era destul, am observat cu îngrijorare câțiva nori negrii și groși care păreau ca aleargă spre noi. Acum e acum îmi ziceam, dar Jonas era fără nici o grija. Îmi tot povestea ceva despre cum se dădea el cu bicicleta încă de mic și cum si-a rupt odată mâna. Și eu doar îi spuneam cât e de interesant și mă tot gândeam la ploaie. Nici ploaia nu îmi place și nici frigul. Anotimpul meu preferat e vara când totul e cald și iubesc furtunile puternice când mă uit pe geam la fulgere și îmi vine sa cânt cântări care îl preamăresc pe Dumnezeu.
Acum urcam încet un deal și am rămas uimită de priveliștea ce o oferea. Era minunat. Un lac micuț care era înconjurat de pomi care formau o arcada acum multicolora. Și era plin de frunze în toate culorile. Parcă începea sa îmi placa toamna sau cel puțin peisajele de toamnă.
După ce am admirat priveliștea, ne-am hotărât sa coboram panta pe biciclete deoarece pana și invapatanata mea bicicleta trebuia sa fuga pe acest deal.
Deci am pornit și a fost bine la început. Îl vedeam pe Jonas în fata mea și încercăm să mă țin după el. Dădeam din pedale și mi se părea ca merg încet. Dintr-o dată, Jonas se oprește și se trage repede pe margine. Venea o mașină pe drum și eu nu ai aveam loc. Era super strâmt deci am făcut doar ceea ce puteam sa fac. Am sărit în șanț cu o pirueta de toată frumusețea și mi-am îndoit ghidonul intr-un hal fără de hal. Acum nu mai puteam merge cu bicicleta și începea sa bata vântul.
Dar Jonas mereu avea o soluție. Deci am început sa căutăm un mecanic și sa îl rugam sa îmi repare bicicleta, iar eu urma sa merg în spatele lui, adică pe portbagaj.
Doar ca pana am găsit noi mecanicul era foarte târziu și începea sa picure. Ne-am zis ca nu o sa ploua pana ajungem noi acasă și am pornit cu bicicleta lui.
După doar câteva minute, a început sa ploua cu putere și ne-am udat pana la piele.
Am ajuns intr-un final acasă uzi și obosiți, dar eu eram bucuroasă deoarece tot drumul m-am ținut tare de Jonas sa nu cad și era așa de bine și de cald încât am hotărât ca îmi place ploaia.
Am ajuns acasă și ne-am înțeles că o să mă duca la atelier tot el ca sa vedem cum e cu bicicleta mea.
Ne-am urat noapte buna și am intrat in casa foarte obosită. Le-am urat noapte buna mamei și tatălui, apoi l-am necăjit pe James puțin și am mers la mine în cameră.
Am mai citit puțin în Biblie și apoi m-am rugat. M-am culcat sperând sa îl visez pe Jonas. Mă simțisem atât de bine. El făcea ca fiecare zi sa fie frumoasa și specială.
Cred ca îl iubeam măcar puțin.

Noapte bună/ O zi frumoasa tuturor.
Sărbători fericite și multa bucurie alături de cei dragi