Istoria Unei Iubiri De-o Viață

12. O zi fără el

Parcă nu simțisem atât de mare dor după tovărășia lui Jonas înainte sa îl cunosc. Eram mulțumită cu viața mea și mă simțeam bine. Dar acum parcă nu mă mai puteam bucura de nimic fără el. Simțeam ca o parte din mine lipsește de fiecare data când nu eram cu el. Era așa de ciudat sa simt ceva atât de nelămurit și profund. Pentru mine nu au existat niciodată mai mulți. Încă de când l-am cunoscut a fost doar el. Uneori e suficient sa cunoști o singura persoana ca sa te simți împlinit. Alții caută întreaga viață și nu găsesc ceea ce eu am primit ca un dar nemeritat de la Dumnezeu.
Ziua următoare era sâmbătă și nu am mers la școală. În schimb am stat acasă și am făcut curățenie și tot la câteva minute mă surprindeam gandindu-ma la el. Și la zâmbetul lui. Și la modul simpatic în care vorbea. Și cum ii stătea parul. Și da, chiar eram obsedată de el. Oare era posibil sa mă fii îndrăgostit de el chiar foarte tare? Pentru ca altfel nu as fi ajuns sa bag farfuriile în gunoi și hainele care trebuiau întinse pe sârmă în frigider. Parcă eram cu capul în nori. Toate le-am făcut pe dos. Am aspirat și apoi am scuturat praful în mijlocul casei fiindcă am uitat ca trebuie sa ies afară ca sa îl scutur. Am afumat laptele pus la fiert și mi-am ars un batic in timp ce îl călcam pentru ca am ajuns sa visez cu ochii deschiși. Și acum era mai rău decât înainte. Pentru ca înainte sa îl cunosc pe Jonas nu îmi era dor de zâmbetul lui în fiecare clipă.
Nu știu cum de înainte puteam trăi fără el. Eu cred ca m-am îndrăgostit de el încă din prima clipa, dar îmi negam sentimentele cu tărie pentru ca nu voiam sa fiu rănită. Așa ca în aceasta zi m-am hotărât sa îi spun ca sunt de acord sa fim prieteni speciali. Și ca o sa îi dau numărul meu de telefon pentru ca mă topeam de dor.
Întreaga zi am făcut o mulțime de prostii. Ca sa mă liniștesc sau măcar sa încerc , am urcat în camera mea și am început sa scriu. Și apoi sa visez. Și pluteam așa liniștită în lumea mea și a lui, când i-am auzit glasul. Am crezut ca încep sa am halucinații, dar chiar era el. Venise sa mergem amândoi după bicicleta mea. Am și uitat de ea.
Eram atât de bucuroasă sa îl văd încât am început sa tremur și simțeam ca îmi bate tare inima. Oare cum sa îi spun ca m-am gândit bine și ca vreau sa fiu cu el?
Habar nu aveam, dar am fost sigura ca o sa mă ajute el.
Deci am pornit amândoi spre atelierul mecanicului. Și pentru ca era o zi frumoasă, i-am propus sa ne plimbăm în timp ce el ducea bicicleta de ghidon. Și în tot timpul ăsta mă uitam la el și nu știam cum sa îi spun. Și m-am oprit în timp ce mă concentram sa gândesc.
- Ruth?
Am ridicat privirea și m-am trezit în ochii lui. Avea niște ochi minunați. Verzi ca iarba proaspătă și atât de expresivi și atât de ...... Verzi și adorabili.
- Ești bine?
Nu am putut sa îi răspund , ci m-am uitat la el. Probabil a văzut ceva spaimă în ochii mei pentru ca a lăsat bicicleta jos și m-a privit:
- Pot sa te iau în brațe?
Mi-am deschis larg brațele și l-am strâns tare în timp ce el mă mângâia pe păr. Era așa de bine împreună. În acel moment mi-am dat seama că acolo e locul meu. Acum știam ce trebuie sa fac în viața mea. Sa fiu cu el și sa îl slujim pe Dumnezeu împreună.
Apoi i-am zis:
- M-am mai gândit și m-am rugat și cred ca vreau sa fim cu adevărat prieteni speciali.
M-a strâns și mai tare la piept și aproape ca m-a sufocat, dar era așa de bine.
- Sunt atât de bucuros ca ai spus asta. Mi-am dorit de mult sa spui așa ceva. Ești minunată, îmi spune el și mă sărută pe frunte.
Nu cred ca v-am spus ca aveam acel tip de gândire demodat și ca doream sa îmi păstrez primul sărut pentru ziua nuntii mele. Nu doream sa sărut cine știe ce "broscoi" în timp ce îmi căutam prințul.
Așa ca am apreciat mult faptul ca nu mă forța să îl sărut, ci doar mă ținea aproape.
Apoi mă îndepărta puțin cu mâna și m-a intrebat:
- Acum îmi dai numărul tău? Te rog. Eu sunt serios și chiar vreau sa vorbesc cu tine.
M-am uitat la el și normal ca i l-am dat. Și a fost așa de bucuros cum nu am mai văzut în viața mea. Țopăia și chiuia și fluiera și m-a învârtit pana când am amețit de tot. Apoi am plecat sa luam bicicleta. Era foarte bine și am mers într-un ritm liniștit plimbandu-ne. A fost minunat și cam toată viața mea cu Jonas a fost așa.
În acea seara am fost foarte recunoscătoare pentru Jonas, așa ca l-am invitat sa intre și le-am spus amândoi părinților marea veste. Au fost și ei bucuroși. Și am stat și am povesti multă vreme, iar apoi l-am condus pe Jonas puțin. Era atât de minunat încât nu ziceam nimic și doar stătea am unul lângă altul.
Apoi i-am urat noapte buna și am intrat în casă.
După ce am citit din Biblie și m-am rugat lui Dumnezeu, mulțumind cu mare recunoștință pentru Jonas și pentru toate lucrările lui, am primit un mesaj.
Noapte bună, Ruth. Ne vedem mâine. Sa ai mare grija de tine.
Am uitat complet ca urma masa la ei. Upsi. Dar acum chiar nu mai eram speriată deloc. Jonas era minunat.
Mulțumesc, Jonas. Noapte bună și tie. Și tu sa ai grija de tine. Ne vedem la adunare.

Și urmează. ......
Noapte bună / O zi buna