Dragă,
Nu știu cine ești, ce faci, de unde ești; nu te cunosc. N-am idee cum ai aterizat în oraș sau cu ce scop; știu doar că te-am văzut printre oameni căutând din priviri pe cineva.
Probabil căutai persoana ce te-a adus la petrecere, probabil îți căutai prietena, probabil îți căutai iubitul, nimeni nu știe și nici n-ar vrea.
Era imposibil să nu te remarc. De ce? Pentru că petrecerile de genul sunt tipice; în fiecare vineri aceiași oameni, aceleași personaje și aceleași doze de bere sau alte băuturi alcoolice înșirate pe pultul prăfuit din bucătărie și același sfârșit.
Cu toate acestea și cu toată curiozitatea mea, am decis să te las în pace sau cel puțin să te ignor. Probabil erai una dintre fetele în trecere, cu siguranță nu aveai nevoie de atenție sau 'afecțiune' în plus.
Interiorul casei devenea mult prea aglomerat iar nevoia mea de aer mult prea mare. Cine se gândea că în timp ce voi sta pe o bucată putrezită de lemn cu țigara în mână te vei așeza în liniște lângă mine și mi-o vei termina fără măcar să te chinui să-mi ceri voie.
Nu te cunosc și nici nu vreau, dar chiar am nevoie de tine acum. Ai început să-mi vorbești cu un ton impunător cu o superioritate aparte. Spune-mi unde naiba o găsesc pe Anna.
Așa, am ajuns să ne învârtim de trei ori în jurul curții până să o găsești pe tâmpita de Anna, cum o denumeai.
Ce e drept și oricât de clișeic ar suna, erai diferită față de restul fetelor pe care le-am întâlnit. Din nou, poate era din cauza limbajului bogat cu care te adresai celor din jur, poate era din cauza răutății ce o dețineai, din cauza pistruilor pierduți pe toată fața sau poate din cauza aerului de indiferență și ură față de toți pe care îl insuflai.
Spre sfârșitul petrecerii lucrurile începeau să meargă după rutina lor; tineri beți cântau din răsputeri, unii sfârșeau acompaniați în camere sau living, alții inventau povești depresive despre viață, iar eu plecam pe jumătate amețit spre casă cu imaginea ta în gând.
Nu știu de ce scriu asta și nici măcar n-am idee de ce e o scrisoare adresată ție, fetei căreia nici măcar nu îi știu numele. Poate e de la berea consumată sau de la extazul apărut de nicăieri.
Știu doar că mi-ai rămas imprimată în minte și că un sentiment ciudat mă bântuie.
Mai știu și că îmi ești datoare cu o țigare.
CITEȘTI
Artemis
Romance"Îți promit că în viața mea n-o să mai scriu despre tine." îi țip în față cu dispreț, atitudinea ei nepăsătoare provocându-mă și mai mult. "Nu meriți să trăiești pentru totdeauna, nenorocito!" "Oh, dragule. Promisiunile sunt făcute pentru a fi încăl...
