Artemis

1.0

Dragă Artemis,

Spontană. Ești foarte spontană, am observat astăzi.

"Rona?!" strig în timp ce întorc semnul ușii pe o parte și pe alta și îl examinez.

"Ce?" răspunde la strigăt furișându-și capul pe fereastra dintre bucătărie și camera principală.

"De ce..." dezlipesc tăblița și o întorc din nou pe ambele părți în mână, examinând-o "De ce scrie deschis?"

"Pentru că, orice local are momente în care e deschis, știi?"

"Nu, nu. Adică de ce scrie 'deschis' pe ambele părți?" îl ridic astfel încât să poată vedea.

"Poftim?" privește mirată după care se retrage, câteva momente făcându-și apariția lângă mine. "Ce naiba..." frământă și ea neînsemnata bucată.

"Uhm n-"

"Dragii mei!" Artemis își face brusc apariția în tocul ușii cu un zâmbet mult prea larg. "Ce mai faceți?" Îmi deschid gura pregătit să-i răspund, însă continuă imediat "Vă spun eu. O cafea, asta puteți să faceți."

"Uhm de fapt, ne pregăteam să închidem." spun, cuvintele ieșind mai mult ca o întrebare.

"Hm, lasă-mi o secundă." se îndreaptă către ușă, iar după câteva momente în care a privit-o, vine lângă mine și își fixează ochii pe tăbliță. "Oh, aici era." zâmbește mândră oarecum și mi-l ia din mână. "Aparent, ăsta" Îl ridică în fața mea "trebuia să fie..." îl lipește atentă de ușă cu limba scoasă "aici. Iar aparent încă e deschis."

"Dar-"

"Ce naiba?" pufnește Rona.

"Tu ai-" încerc să întreb, însă ca de obicei sunt întrerupt de Artemis.

"Nup, eu nu nimic, dar tu poți să cafea și tu" arată cu degetul către Rona "poți să pleacă, iar noi" gesticulează de data asta către mine și ea "putem să închis, nu?"

"Uh-"

"DA!" strigă Rona brusc. "Eu o să pleacă, voi puteți să rămâne." râde, însă evident nu 'comfortabil'. "Da, voi puteți să rămâne, voi puteți să curat! Dave, știi unde cheia, știi să închizi."

"Ce naiba..." soptesc mirat de atitudinea neobișnuită a Ronei, după care privesc în dreapta mea și dau cu ochii de o Artemis cu un zâmbet sumbru pe față, ca și cum ar fi comis o crimă.

"Nu știu." ridică din umăr și râde ușor înainte ca Rona să-și pună geaca peste umeri și să iasă ca dintr-o furtună pe ușă.

Aparent nici una dintre ele nu se prea agrează.

"Serios, ce naiba, Artemis?" mă întorc către ea cu mâinile încrucișate și un zâmbet jucându-mi pe buze, doar ca să-i văd expresia inocentă.

"Ți-am spus, nu știu."

"Ehm." tușesc și aștept să mai spună ceva, însă nu face nimic. Doar stă pe loc și îmi arde ochii cu privirea.

"Știi ceva? Mă duc să-mi fac o cafea."

"Oh nu, nu, nu." o prind de umăr și o întorc cu fața către mine puțin cam brusc.

"De ce?" întreabă, distanța dintre noi fiind acum mult prea mică.

"Pentru că nu te pot lăsa să umbli în bucătăria localului și să strici ceva."