Dragă Artemis,
Azi n-am ieșit din casă, nici măcar n-am îndrănzit să părăsesc siguranța pereților.
Astăzi în schimb, am scris, și nu în jurnal.
Știi de ce am scris? Din cauza ta. Și stii despre ce am scris? Despre tine.
Cum se face că mi te-ai infiltrat atât de rău prin vene, cum se face că m-ai otrăvit atât de tare printr-un singur sărut, și acela inconștient, pot spune?
Sunt sigur că nu sunt primul ce-ți cade în gheare și nici măcar ultimul. N-aș merita un asemenea privilegiu. Însă sunt sigur că mă aflu printre cele mai slabe victime ale tale. Mi-ai văzut vulnerabilitatea în ochi și ai profitat de ea fără ca măcar să gândești înainte. Te-ai aruncat înainte hotărâtă să mă joci, sunt conștient de asta. Însă știi ce? Nu regret nimic.
La sfârșit, pot băga mâna în foc că voi rămâne abandonat într-o baltă acră de indiferență și ură. Nu prevăd un final strălucit pentru această 'relație' specială.
Dar toate lucrurile frumoase, arta, totul, e creat în urma unei tragedii.
Luna și soarele ce cândva jucau într-o piesă armonioasă de dragoste au sfârșit prin a se îndrăgosti, iar iubirea lor a devenit atât de mare și puternică încât orbea galaxiile. Așa, cerul s-a strecurat între ei și i-a despărțit unul de altul într-un mod prea haotic și agresiv. Soarele își plânge acum luna, lacrimile lui urlând atât de tare pentru lumina ei încât i s-au transformat în raze. Luna, delirând după astrul ei iubit ajunse să înnebunească și să-și creeze în jur imagini în miniatură a Soarelui, stelele, doar ca să încerce să-i alunge dorul.
Ai urmărit tu oare momentul în care pentru câteva secunde Luna și Soarele se revăd pe aceeași linie a orizontului? Dacă da, cred că ai putut observa cum cerul joacă scăldat de lumină, iar norii se pleaca orbiți de dragostea lor mare. E un tablou, e o pictură cu viață și e atât de frumoasă, totul din cauza acestei tragedii.
Ei au avut de suferit, noi avem de câștigat.
Probabil datorită abilității mele nu prea strălucite de a jongla cu cuvintele voi fi ori chiar sunt în stare să scriu această poveste despre tine, despre mine. Poate voi fi în stare să scriu și eu ceva frumos, ceva ce va fi redescoperit peste ani și va face cititorii să simtă ceva.
Pentru acestea, trebuie și să simt ceva puternic. Trebuie să simt ceva, nu să fiu paralizat complet cu fluturi zburând în stomac.
Cred, adică sunt mai mult ca sigur că mă vei face să simt ceva și că voi lăsa ceva în urmă.
De asemenea, mai sunt sigur că tu nu vei muri niciodată. Nu ai cum să mori dacă numele tău e scris cel puțin odată pe foaie pentru că va reînvia odată cu fiecare ochi trecut peste el.
Artemis dragă, cred că tu ești mult mai mult decât nemuritoare. Ești specială. Tu nu ai nevoie totuși ca cineva să-ți scrie numele. Tu oriunde treci îl lași într-un fel sau altul imprimat.
Oh, Artemis, Artemis.
Ce îmi faci tu mie?
—————————————
Va mulțumesc mult de tot pentru cele aproape 300 de lecturi(:
CITEȘTI
Artemis
Romance"Îți promit că în viața mea n-o să mai scriu despre tine." îi țip în față cu dispreț, atitudinea ei nepăsătoare provocându-mă și mai mult. "Nu meriți să trăiești pentru totdeauna, nenorocito!" "Oh, dragule. Promisiunile sunt făcute pentru a fi încăl...
