Artemis

0.8

Dragă Artemis Helen Grace,

Până și numele tău urlă bunătate. De ce ochii ți se împotrivesc atât de puternic și sunt în contrast cu restul universului? De ce nu vrei să fii simplă; de ce? De ce continui să complici fiecare lucru, să despici detaliile în fărâme, să spargi stelele de cer?

Însă draga mea, nu oricine poate. Tu ești specială.

Cum aș putea eu să-mi exprim sentimentele în vorbe când nici măcar marea în cele mai nebunești și agitate momente nu se compară cu stările ce mi le oferi? Nu credeam că e uman posibil ca toate să ia o asemenea amploare.

Îmi povestiseră oameni trecători despre iubire, am trăit povești de dragoste citind romane și am avut tentative de-am fi drag de câte-o fată; niciuna însă dintre acestea nu m-au avertizat că va fi atât de acid, atât de concentrat sentimentul.

Partea cea mai tristă și ce mă sperie mult prea mult e că flori au prins rădăcină în plămânii mei, iar roi de fluturi îmi lovesc stomacul doar când îmi mai zboară gândul la tine; toate într-un timp atât de scurt.

Poate exagerez.

Aș vrea eu doar să exagerez, însă nici de-aș mai scrie romane detaliate sau de ți-aș rupe flori din mine n-ar fi îndeajuns să descriu.

Luni dimineață. Astăzi dimineață mai exact.

Ca în oricare altă zi, intru liniștit pe ușa cu semnul 'ÎNCHIS' încă uitat pe față.

"Rona, ai uitat iară să-l schimbi?" strig către colega de lucru ce era preocupată cu aranjatul scaunelor.

"Știi că la cât sunt eu de matinală era primul lucru pe listă de făcut."

"Absolut." râd și las ușa larg deschisă în urma mea, semn că pot intra clienții.

După ce dau vreo trei ture în încăpere și-mi așez haina pe cuier, ușa se trântește brusc, clopoțelul țipând la gest.

"Dave, du-te tu." îmi spune Rona din bucătărie cu gura plină de cine știe ce fursec sau brioșă.

Trec dintr-o încăpere în alta și văd cum o tânără cu părul roșcat prins într-un coc dezordonat stă în picioare și privește pe geam cu mâinile în sân.

"Ce faci, Artemis?"

"Cafea. Dă-mi o cafea." răspunde sec, tonul ei fiind deloc prietenos.

"La ora asta?" privesc către ceasul ce-și flutura limbile către ora 07:12.

"Cafea." nu se mișcă deloc, ci rămâne privind fix în timp ce intru în bucătărie.

"Cine e?"

"Artemis."

"Artemis?" ridică Rona din sprâncene.

"Ah.." realizez că ea nu o cunoaște pe Artemis. "E o fată."

"Fată zici?" rânjește și se apleacă peste pult.

"Fă o cafea." răspund repede și mă îndrept către ușă "Și adu-o tu, te rog. Oricum nu e lume și n-ai ce face."

"De parcă tu ai face ceva..."

"Cacofonie." râd și ies din nou din încăpere, cât pe ce să mă împiedic de prag.

"Gata deja?" întreabă Artemis ce acum stătea pe un scaun, bălăngănindu-se în față și în spate.