Lumi Paralele » editare

Vol. I : Capitolul 3

 -Ia loc, te rog.

Privirea mea a trecut peste chipurile pline de speranţă ale adolescenţilor, şi s-a oprit asupra unui băiat. Părul lui şaten stătea vâlvoi, iar ochii lui mă priveau la rândui. Singura problemă era că Profetul mă scana mai bine decât oricine din această încăpere, iar asta mă înfricoşa. Tot ce aveam nevoie acum era puţină linişte pentru a medita asupra problemelor care mi se iviseră în cale, astfel încât am luat loc. Poate doar ne vom uita unii la alţii; iar eu voi privi în pământ, şi voi procesa totul. Aşa era cel mai bine. 

-Abi, a început să vorbească Profetul. Bănuiesc că ştii de ce te afli aici. 

Am dat uşor din cap, deoarece frica îmi cuprinse dintr-o dată tot corpul, astfel încât îmi întuneca gândirea. Niciodată nu mai simţisem asta. Mie nu îmi este frică de nimic. Aşa am fost crescută, şi nu am de gând să schimb ceva. 

-Ştii? Bine, atunci. V-am adunat pe toţi aici deoarece nu mai este timp să discutăm separat. Vedeţi voi, ziua aceasta nu era planificată să vină acum. Era planificată pentru viitor. Tot voi ar fi trebuit să salvaţi lumea, dar nu astfel. Nu sunteţi pregătiţi. Nu aveţi idee cât de multă pregătire este necesară pentru a vă pune la punct puterile ca să distrugeţi ceva atât de puternic. Dar aici este problema. Acel ceva nu va putea fi distrus, ci doar zgâriat. Atins. Lovit. Rănit. Dar nu distrus. 

Profetul a luat o pauză şi ne-a fixat pe toţi cu privirea. Fata blondă strânse pumnii în jurul ei, iar băiatul brunet de lângă ea mi-a aruncat o privire fugară. Fusese singurul care nu ridicase privirea din pământ atunci când eu intrasem. Părea inteligent; privirea lui se intersectase cu a mea, şi puteam citi ceva mistic în ochii lui. 

-Ştiţi, copii, a rostit acesta în timp ce se ridica din scaunul tapiţat cu piele albastră, mulţi înaintea voastră au încercat să îl distrugă, fără să îşi dea seama că, de fapt, acesta poate fi doar atins. Gândurile lor mult prea măreţe i-au distrus, şi, fără să îşi dea seama, îşi trăiseră deja toată viaţa; cu o singură suflare, cu un singur deget ridicat, pericolul a aprins acidul din inimile lor şi au luat foc. 

L-a privit intens pe cel şaten. Cel cu ochii frumoşi, magici. Acesta avea o văpaie în sufletul lui, pe care o puteam simţi cu uşurinţă.

-Şi, după ce aceştia s-au dezintegrat complet, atunci când sufletele lor au rămas pentru totdeauna pierdute în negura timpului, s-au preschimbat. S-au preschimbat în îngeri, deşi asta este imposibil de crezut. Dar îngerii trăiesc printre noi, chiar dacă nu îi vedem. Unii cu puteri uriaşe. Unii pot controla minţile oamenilor.

Şi se oprise cu privitul la băiatul brunet. Acesta a privit îngrijorat barba lungă şi deasă a bătrânului. El ştia ceva ce restul nu ştiau. Ceva mi se părea misterios la inima lui frântă.

-Ştiţi, absolut oricine poate să controleze mintea cuiva, dacă are puterile necesare. Dar atunci când vrei să te inflirtezi în mintea şi inima cuiva fără să întrebi, vei lăsa urme groaznice. Şi dacă îl iubeşti, i-o vei repara doar cu câteva cuvinte, am puea spune magice, rostite dintr-o carte la fel de magică. Dar ăsta nu e drumul. Tu vei rămâne rănit, iar celălalt se va simţi bine; dar ştii că dacă acea persoană se simte bine, şi tu te vei simţi la fel. Asta înseamnă dragoste. Atunci când fericirea celuilalt devine fericirea ta.  

Fata cu şuviţe arămii în părul dens şi blond a plecat privirea, nefiind în stare să îl privească. Acesta doar a zâmbit compătimitor şi a trecut mai departe. 

-Ştiţi că amintirile nu pot fi acoperite, nu? Oricât ai încerca, ele vor reveni în forţă, fără să întrebe, şi vor sta ascunse în capul tău, până când le vei da drumul. Amintirile nu trebuie îngropate. Trebuie resimţite de atât de multe ori cât este nevoie, după care se pierd. Uiţi. Chiar dacă rămâne o fărâmă. Asta este ceea ce oamenii încearcă să evite. Să îşi amintească. Deoarece, atunci când îţi aduci aminte de cineva, doare.