Lumi Paralele » editare

Vol. I : Capitolul 12

I-am sugerat lui Madi sa foloseasca o vraja de localizare.

-Mda, as putea sa o folosesc, dar ..

-Dar ce?

-Nu stiu nimic despre vrajitor. As putea spune pur si simplu vraja, si apoi sa spun "Marele Vrajitor" si sa imi apara mii de punctulete pe harta. Si nu fiecare vrajitor vrea sa fie gasit. Nu fiecare are un punct de localizare.

Dealul din fata mea pare ca nu are capat. A ajuns până la linia orizontului şi ameninţă să pună stăpânire asupra cerului. Un vânticel molcom şi timid adie uşor peste plantele ce se ridică cu grijă spre cer. De pe cerul azuriu de vara dispare brusc soarele. Norii se aduna in jurul lui, iar vantul isi schimba directia. O rafala puternica ma lovi din plin.

Am inaintat pe deal, urcand cu grija, pe cand vremea isi facea de cap. Am ridicat privirea sfioasa spre cer, si am facut ochii mari. Era ..aproape negru. Cu totii am grabit pasul, vazand amentitatarea cerului. Desi a inceput o ploaie groaznica, noi am continuat. Devenea din ce in ce mai frig cu cat iniaintam, deoarece urcam muntele. Hainele negre de pe noi nu ne ajutau, poate daca gaseam un loc in care sa ne incalzim. Dar unde? In mijlocul muntelui nu aveam cum sa gasim un loc unde sa stam. Am tipat. M-am speriat de primul fulger de pe cer.

-Abi, revino-ti, mi-a spus Alex. iti e frica de ploaie?

-Nu. Doar de tunet. Si fulger.

Imi era rusine intr-un fel. Nu imi era teama sa infrunt o fantoma, dar imi era frica de o lumina de pe cer. Am tresarit la urmatorul fulger. Alex a venit mai apropae de mine, si mi-a prins primele degete in mana lui. M-am mai linistit putin, pana la urmatorul fulger. Chiar atunci Alex mi-a strans si mai tare mana intr-a lui. Eram speriata. Imi era frig. Foame. Si in curand mi se va face somn.

*

Dupa ore intregi de mers pe jos, in care ploaia ne udase pana la piele, si nu se oprise nici macar o secunda, ne-am oprit ca sa stam. Mana mea era tot intr-a lui Alex, si ma simteam..bine. Ma simteam .. protejata? Niciodata nu am simtit asta. Dupa ce a murit mama, chiar daca bunica a fost acolo pentru mine, nu am simtit ace aprotectie din partea unui parinte. Din partea lui Alex.. ma simteam responsabila pentru fiecare in parte. La fel de mult pentru Matt, cat si pentru Alex sau Madi. Degetele de la cealalta mana imi erau aproape inghetate. Oricat le-as fi ascuns in haina, nu s-ar fi incalzit. Haina era imbibata de apa. Nu era de fas, si incepea sa miroasa urat.

-Hey, ce e aia? a spus Matt.

Mi-am intors privirea putin in stanga, si cu greu desluseai patru gemulete mici. O casa. Cu lumini!

-Oare e.. , a inceput Alex.

Am fugit cu totii inspre casuta. Cand ne-am apropiat destul de mult, am citit un nume : Bill's Restaurant. Un restaurant in mijlocul pustiului? M-am apropiat pana am vazut scarile uscate in fata mea. Mi-am dat jos gluga de pe cap, si am apasat clanta de la usa restaurantului. Un val de caldura mi-a inundat trupul, si pentru cateva clipe am lasat caldura sa imi patrunda corpul. Am inchis ochii si i-am deschis la fel de repede, si mi-am dat seama ca in fata noastra s-a pus un om chel, cu o burta mare.

-Cu ce va pot ajuta? a intrebat acesta pe un ton calm.

-Stiti, umblam de cateva ore pe munte, si am vrea sa stim daca aveti putina mancare. Avem 100 de dolari. Ajung pentru o masa de persoane?

-50 pentru voi.

Ne-am asezat la o masa, si in scurt timp un chelner ne-a adus niste tavi pline cu de toate. Pui, cartofi, salata. Nici in satuc nu am mancat ceva atat de consistent. I-am dat hartia de o suta, si a venit inapoi cu una mototolita, de 50 de dolari. Mancarea a fost mai mult decat sublima. Am mancat absolut tot. In astfel de momente pana si o caserola rece cu fasole e o delicatesa.

-Ma scuzati, a inceput Madi. Cum de aici este un restaurant cu caldura si apa, in mijlocul pustiului?

-Nu sunteti in mijlocul pustiului. Este un sat in apropiere.

-Cam la cati kilometri?

-Cateva mile, cred ca in jur de 5 kilometri.

-Stiti ce inseamna asta? am spus catre restul. Ca vrajitorul si-ar fi putut gasi refugiul aproape de un sat.. Asta e minunat. Suntem aproape. O simt.

Am iesit pe rand din restaurant, pe jumatate uscati. Hainele noastre tot imbibate cu apa erau. Dar macar erau suportabile. Macar atat. Am pornit hotarati inspre satuc. Ploaia se oprise, si am reusit sa vedem mai bine ce era in jurul nostru. Dar nu ca ar fi fost nu stiu ce. O padure, pe care trebuia sa o parcurgem, era unicul obstacol. Madi a ezitat inainte sa intre in padure, dar pana la urma a intrat.

Am mers ceva timp, in care ma uitam sa vad daca nu cumva ne plimbam in cerc. Totul era bine, momentan. Nici o fiara salbatica sau orice ar fi putut trai intr-o padure nu erau pe aici, asa ca am continuat drumul. Sincer, de la peripetia cu demonul pe care am avut-o in acea padure, si mie imi e frica putin de paduri. Macar era dupa amiaza. O dupa amiaza, pe care daca as fi petrecut-o acasa, ar fi insemnat un film si o carte. Popcorn si glume cu bunica. Nimic legat de spirite sau demoni.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Da. E cam scurt. Va rog nu ma urati pentru asta. Doar atat mi-a venit. Nu doream sa dau mai multe detalii >:) Nu uitati de voturi si comm-uri, daca vreti sa imi lasati niste idei.. :D Ah, si doream sa va anunt ca mai putine retusuri la trailer, si veti avea cred ca la capitolul 15 un trailer ca lumea. 

~Yawns.