Lumi Paralele » editare

Vol. I : Capitolul 4

-Iar acum? Vom sta şi vom medita asupra puterilor noastre?

Vocea puternică a lui Alex a spart liniştea mormântală ce se aşternuse de câteva zeci de minute peste carcasele noastre goale. Tonul lui era distant, rece, poate chiar cutremurător. Mi-l imaginam afundat în gândurile lui, plecat departe, pobabil la mama sa, ascultând un cântec şi o poveste. Nu părea genul de băiat care făcea asta, dar e bine să te gândeşti, mai ales în momente pline de presiune, precum este acesta.

Erau câteva zeci de întrebări care îşi căutau răspunsul. Şi aş pune pariu că şi ei au aceleaşi întrebări. Unde a dispărut Profetul? Abia a apărut, şi el se joacă de-a faţi-ascunselea? 

-Ştiţi, dacă vom continua să stăm şi să gândim, nu vom salva lumea. 

Nici nu mi-am dat seama cine a spus-o. Până să aflu asta, un nor gros de fum ne-a învăluit şi astfel, am intrat într-o transă. Îmi părea că cineva dorea să mă tragă în capcana propriei minţi. Ceva sau cineva mă făcea să mă simt absorbită de puterile de care tocmai aflasem. Mă simţeam aproape de o uşă interminabilă a minţii mele, ca şi când o forţă necunoscută mă trage pe acolo, pentru a-mi curăţa gândurile. Ceva din puterea aceea mă atrăgea, dar nu într-un mod plăcut. Aveam nevoie de control asupra acelui lucru. 

Deodată, m-am trezit într-o încăpere întunecoasă, prăfuită şi urât mirositoare. M-am uitat în jurul meu, şi nu mi-am dat seama dacă restul erau sau nu lângă mine. Ceaţa se dizolvase, iar în locul ei, o lumină puternică îşi făcu avânt printre noi. Încă mai simţeam amorţeala de dinainte; puterile mele nu erau foarte bine puse la punct. Probabil din cauza asta am vedenii şi simt tot felul de lucruri, pe care nu cred că ar trebui să le simt. 

Lumina orbitoare şi sclipitoare nu părea că avea să îşi slăbească internsitatea, aşa că mi-am acoperit ochii. Ceva din tot ce se întâmplă acum îmi dădea un sentiment straniu; eram sigură. Ceva nu va fi bine. Totuşi, atunci când razele dispărură şi în locul lor apăru Profetul, cu o mantie lungă şi neagră pe el, m-am liniştit, până să îmi dau seama că purtam un costum diferit faţă de acum cinci minute, când aveam hainele mele. Ochii acestuia traversară peste privirile noastre confuze, şi ne indică, cu arătărorul, un spaţiu pe care nu îl puteam vedea, deoarece se afla în spatele nostru. 

Am apucat pana neagră ce am găsit-o într-un pătrat bleumarin, precum unica dungă trasă de-a lungul costumului. Semăna cu un costum din acela pe care îl poartă animatorii care se dau drept Plastic Man sau aşa ceva. Nu am înţeles rostul dungii care părea că ne conturează siluetele; ne puteam deosebi şi fără ele.

-Bine aţi venit la prima etapă pentru pregătirea voastră. 

Odată spuse aceste cuvinte, cu toţii conştientizam ce aveam de făcut. Deşi nu am fost anunţaţi, şi asta era deranjant, probabil trebuia să ne folosim puterile. Noi sau nu, trebuia să mă descurc cu ele; din câte am înţeles, eram un fel de supereroi care salvează pământul, aşa că treaba asta trebuia să fie relativ serioasă. Am prins curaj în cele din urmă, şi am scos câteva cuvinte pe gură. 

-Ce ar trebui să facem cu aceste obiecte? 

-Acestea sunt simbolul puterii voastre. Trebuie să le aduceţi întregi până la ultima probă. Cel care nu va reuşi, va trebui să reia testul, din nou şi din nou, până când voi confirma eu faptul că este capabil să lucreze într-o echipă. 

Într-un fel, dacă nu treceam probele, ar trebui să le repetăm de câte ori vrea Profetul; bănuiam că acesta nu se plictiseşte vreodată de un lucru. Trebuie să dau tot ce e mai bun din mine, pentru a reuşi să trec idioţenia asta de test. Tocmai am crezut că voi începe o viaţă nouă, dar anumite lucruri rămân neschimbate.