Lumi Paralele » editare

Vol. I : Capitolul 17

Atunci când mi-am dat seama că mama dispăruse la fel de repede cum apăruse, am încercat prin toate metodele să o aduc înapoi, dar nu reuşeam. Totul era în zadar, nu o puteam invoca era ca şi când o poartă stă între mine şi cealaltă lume.

Încercam să găsesc o soluţie. 

Până când am auzit pe cineva că îmi strigă numele. 

Stai aşa, vocea aceea îmi părea atât de cunoscută. Alex? 

Nu, nu se putea. Am căutat în tot castelul, nu puteam ieşi. M-am decis că nu are rost să îi caut, eram deja obişnuită ca ei să dispară în locuri diferite, iar după aceea să ne întâlnim într-un loc, şi să ne dăm seama că.. 

De fapt, nu ne dădeam seama niciodată de aceste dispariţii. Car era motivul lor sau cum se întâmplă. Poate erau simple dispariţii, de lungă sau scurtă durată, dar nu ştiu. Poate aşa se întâmplă la toţi supranaturali. 

Sau poate nu. 

Am auzit din nou numele meu, de data asta strigat de altă voce. Madi? 

Cum se putea? 

Mă învârteam în jurul holului din care se auzea, şi nu am văzut pe nimeni. Poate începeam să aud sunete. Din nou. Şi din nou.

'Terminaţi odată!' a strigat vocea groasă din capul meu, care l-am identificat ca fiind demonul. 'Ştiu că sunteţi vizitatori aici, dar..'

-Ce se întâmplă? 

'Nimic, Abi, doar că nu ştiu ce şi cum s-a întâmplat, dar prietenii tăi sunt.. în capul tău. La propriu.'

-C-cum? Cum adică s-sunt î-în capul m-me-meu?

-Da, Abi. Suntem aici. Şi eu nu pot să cred că nu ne-ai spus nimic, a spus Madi cu o voce stinsă.

-Dar nu eu.. 

-Scuteşte-ne, a spus tăios Matt. 

-Nu.. Nu trebuie. Nu eu am ..

-Abi, termină! a spus Alex. Ştim că ai ţinut asta secret de noi şi eşti conştientă că nu ar fi trebuit să o faci. Măcar taci. Nu crezi că ne-ai pus deja în pericol cu demonul ăsta aici? Tu te-ai gândit măcar o secundă că îngerul poate fi atât de slăbit din cauza ta, din cauza sentimentelor tale şi să îl lase pe demon să te preia? Nu te-ai gândit, ai crezut întotdeauna că ea te ţine în picioare, nu? Dar tu o ţii pe ea, şi noi te-am fi ajutat dacă ne-ai fi spus.

Nu am mai încercat. Tot ce a spus Alex era complet adevărat. Am ţinut asta ascuns, şi nu ar fi trebuit. Dar nu e vina mea.  

-Nu are rost să plângi, Abi, a continuat Matt. Nu ne impresionezi. Nu te descărca aşa. 

'Sper că v-aţi terminat discuţia, voi plecaţi acum acolo,' a continuat demonul.

-Acolo? Unde acolo?

'Lângă tine. Sper că îţi place iadul alături de prieteni, Abi' a continuat acesta.

Am simţit durerea de cap, şi apoi mi s-au închis ochii. Câteva clipe mai târziu, m-am trezit, şi am putut observa şase perechi de ochi care mă priveau. Lacrimile mi-au apărut în ochi.

-Haide, Abi, nu avem toată ziua, a spus Madi.

M-am ridicat şi am mers în spatele lor. Se pare că voi avea parte de un drum silenţios. Se întâmpla din nou. Exact aşa cum se întâmpla la școală.

Flashback

Întotdeauna se va întâmpla aşa? Probabil. Orele de la școală mă exasperează, de abia aştept ca ziua să se termine. Pentru unii, şcoala reprezenta un loc în care, pe lângă învăţat, îţi făceai prieteni. Pentru mine, şcoala a însemnat din totdeauna un iad, la propriu. Niciodată, nimeni, nu îmi acorda nici măcar şansa să le adresez un cuvânt.